mimimimimi?

mimimimimimimi
mumumumumumumu
mamemimomumamemimomu
mimimimimumumumu
memememememe
mamamamamamamamam

penibil

penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil penibil

ce fac

eu cu viata mea ?
ce fac ce fac ce fac
parca am murit si sunt acum doar fantoma a ceea ce a am fost
nici nu mai stiu daca am fost vreodata ceva pentru cineva
pentru mine
sunt amorfa
ma doare golul din mine
ma dor incheieturile gandurilor mele
au imbatranit si nu folosesc nimanui
vreau sa fiu luata in brate
vreau sa fiu jughinita
vreau sa fiu pereche
nu vreau singura
nu vreau nici minciuna
nici resturi
vreau un tot al meu
vreau sa nu mai astept
vreau sa-i fie sufletului meu cald si bine
mereu , nu doar minute furate, nu doar ore in care impart ce nu-i al meu cu altii, altele, mereu mai importante, mereu corecte, mereu mai in drept decat mine
ma doare al naibii si sunt deja jucaria stricata care nu mai are decat o singura miscare pe care o poate executa corect fara sa se dezarticuleze

reusisem sa repar jucaria asta, a durat cateva luni reparatie, dar cat de mult se poate un om minti pe el insusi? pentru cat timp?

stii ce ma sperie? ca si daca ma opresc din asteptare, si daca inlatur raul meu curent, si daca spun gata, nu imi va fi mai bine. Mi-e teama ca nu voi mai vrea nimic niciodata, mi-e teama ca voi trai din obligatie si pentru altii.
Mi-e teama ca deja mi-am pierdut gustul vietii.

Aproape nu mai vreau nimic, doare al naibii sa vrei si sa nu primesti. si apoi dupa o vreme te obisnuiesti cu neprimitul si nu mai vrei nimic nicicum.
as vrea sa nu mai fiu eu
sau sa fiu eu de acum 5 ani, 10 ani, 15 ani.

nu mai vreau nimic

e trist

de fapt nu e nici cum

nu mai am gust, miros, pipait

sunt nimic
incolor

Disperanta

eu eu eu eu

plictisesc de moarte oamenii
sunt obositoare
sâcâitoare
naiva
stupida

folositoare de multe ori

dar plictisitoare

High Greens at a glance

You are a logical well organized person who works slowly and methodically to produce accurate systems.

You need guarantees that you are in the right before you act and prefer to work at a slow pace to allow you to "process" all the information provided.

You work hard within existing circumstances to promote quality in your products and services that you work with.

When stressed you may withdraw and be resistant to change. You can be perceived as slow to act and unable to meet deadlines. To help you increase your effectiveness High Greens must openly show concern and appreciation for others, occasionally try short cuts and time savers, and adjust more rapidly to change and disorganisation, work on timely decision making and initiating projects.

As a High Green you are an analytical, persistent, systematic person,who enjoys the planning process. You work at a slow pace to allow you to double check your work. You are task oriented, enjoy perfecting processes, and working towards tangible results.

Your strengths include an eye for detail and accuracy, dependability,independence, follow through, and organization. You have high expectations of yourself and others.

You can be more effective by using more of the right side of your brain through openly showing concern and appreciation for others, adjusting more quickly to change and disorganisation, learning to compromise and more.

mi-e bine

mi-e al dracului de bine

atat de bine imi e

nu mai pot de bine

innebunesc de atat de mult bine
as vrea sa pot da si la altii sa se bucure si ei de imensul

henrymiller

Compulsiv fara a intra in patologic, plin de obligatii familiale, de o moralitate in*elnica, produs "woodstock - editie suplimentara", pulsional, scarbit de simbiotismul prostie-aroganta-agresivitate, satul de mahalagisme et caetera, fara resurse afective, aproape fara timp liber... In cautarea unei partenere de discutie, eventual flirt, poate sex caci si asta caut aici. Totul firesc, simplu, fara obligatii, sentimantalisme false, fade, ieftine, duplicitare...



Asta trebuia sa faci de la bun inceput, nu sa-mi tii lectii de morala sapientiala de care nu am nici chef si nici timp, viata mea e problema mea, nu te-am invitat sa faci parte din ea. Tu m-ai abordat si ti-am raspuns politicos pana acum. Ai sarit calul asa ca am apasat eu butonul de "Ignore".

O zi buna.

noi suntem ciupercute mititele si dragute

de amuzaaaaaaaaaaaaaameeeeeeeeeeeeeent

You got me horny in the morning and you know
I tried to call you but I can't find the telephone
I sent a message through the internet but it rejected
I wrote you a letter and I send it through the post

The post it takes so long
So I got to sing this song
To let you know how I feel, what's the deal baby
And I can't wait for you
And the things you make me do
My heart is ringing so I'm singing this song for you

Chorus:
I'm horny, horny, horny, horny
So horny, I'm horny, horny, horny
I'm horny, horny, horny, horny
So horny, I'm horny, horny, horny tonight

I search from town to town but I can't find my boo
I got so desperate that I sent a rocket to the moon
In New York City, someone said they saw you singing the blues
But it was a man from Nowhere Land that looked like you
I will keep searching on
This feeling's much too strong
My heart is ringing and I'm singing this song for you

Chorus:
I'm horny, horny, horny, horny
So horny, I'm horny, horny, horny
I'm horny, horny, horny, horny
So horny, I'm horny, horny, horny tonight
I'm horny, horny, horny, tonight
I'm horny, horny, horny, tonight

All night long I'm horny
All night long I'm horny
All night long I'm horny
All night long I'm horny

The post it takes so long
So I've got to sing this song
To let you know how I feel, what's the deal baby
And I can't wait for you
And the things you make me do
My heart is ringing so I'm singing this song for you

Chorus:
I'm horny, horny, horny, horny
So horny, I'm horny, horny, horny
I'm horny, horny, horny, horny
So horny, I'm horny, horny, horny tonight

All night long I'm horny
All night long I'm horny
All night long I'm horny
All night long I'm horny

Don't cry for Louie

I gave up all my friends
My girls from out of town
Bought her what she wanted
Yet she let me down
When she saw me crying
She said I had no heart
When my heart was bleeding
She turned around and laughed
Girls don't cry for Louie

Louie wouldn't cry for you
When you walk the streets for Louie
You better do what Louie tells you to
I met Louie on a hazy morning
When the bars where closing down
He said honey I really like your prancing
You and I we'll burn this town
This woman, sir, mislead me
Hurt me in my pride
Who are you to judge me?
Who are you to take her side?
She cheated on me mister
Told me nothing but lies
I just had to teach her
Not to overstep the line
Girls don't cry for Louie

He wouldn't waste a tear on you
When you walk the streets for Louie
You ain't walking down no avenue
I met Louie on an early morning
In a sleazy part of town
I was tipsy and feeling kind'a lonely
Louie offered me his arm
He said: you and I we'll burn this town
He said: you and I we'll burn this town

dans tes yeux...

http://www.deezer.com/#music/album/224481

Annybunny coming?

lenea

Lenea nu înseamnă să nu faci nimic. Lenea înseamnă să fii liber să faci orice.
Lenea este mama tuturor viciilor, dar - fiind o mamă - trebuie respectată
Lenea nu e nimic altceva decât o obişnuinţă de a te odihni înainte de a obosi.
Lenea este jubilaţia permanentă resimţită în faţa imobilismului propriu
Lenea e un scepticism al cărnii

dinainte de craciun

ceva ce scriam pe 21 decembrie

ma scuzi ca te folosesc pentru a obtine ceva pentru care nu vreau sa investesc nimicte rog sa ma intelegi pentru ca eu sunt:mai batran,mai nebun,mai cu griji,mai cu trecut,mai cu familie,mai nesingur,mai bun cu alte cuvinte : caci asta iti cer, sa imi permiti sa-mi fie mai bine si iti mai cer sa nu ceri nimic la schimbai putea sa te bucuri doar cu faptul ca dai, asta ar trebui sa-ti fie de ajuns. Doar asta iti doreai, nu ?Si apoi, ai fost avertizata, ti-am spus si chiar ti-am repetat, te-am intrebat si te-am speriat. Nu ai fugit atunci, de ce ai fugi acum ?tu ai rabdare, griji n-ai ale tale, te ajut eu, iti dau griji la schimb. Oamenii nu pot trai fara grijima scuzi ca n-am incredere in tine si nici in mine. Deci nu pot avea incredere in noi.acum mi-e rau, dar e comod. nu sunt singur, de doua ori nesingur.tu-mi cer sa fiu singur ca poate sa devin nesingur o data. Nesingur o data e mai putin decat ce am acum. cruzimea ta ma surprinde. tu esti tanara, n-ai trecutul meu, tu nu trebuie sa fugi si sa te ascunzi asa ca minetie ti-e usor, tu n-ai gresit, nu trebuie sa platestide ce nu poti intelege si accepta egoismul meue singurul avut si singura mea armadoar datorita lui pot dormi noapteasi pot lua de la viata mai mult decat vrea ea sa dea

inceput de sfarsit

Se plictisea. Era a 365XI18-a zi de cand statea in acea cladire, se plimba in acel perimetru, vedea acele ziduri mascate stangaci de vegetatie, dar pe care generatii de copii si tineri le mazgalisera refulandu-si astfel un sentiment incert de ar apasator pe care abia acum si-l putea define, era curiozitatea dar si revolta impotriva unor legi ilogice, dar pe care toti le respectau pentru ca asa trebuia.
Mai avea o luna pana cand putea sa iasa din acest labirint inchis. Asteptase asta dintotdeauna, dar dorinta de a evada fusese mai puternica in acea zi.

Avea sa fie deplasat impreuna cu alti tineri nascuti in acelasi an in sectorul adultilor unde pana la varsta de 50 de ani va trai, munci, iubi,dupa care va fi mutat in sectorul varstnicilor poate impreuna cu sotia sa daca ar fi fost considerata inutila pentru viitor societatii.

El statea destul de bine fata de altii, nu-si gasise iubirea vietii in sectorul tinerilor. Asta spre deosebire de prietenul sau care se indragostise iremediabil de o fata mai mica cu doi ani decat el. Acum erau separati, ea neputand parasi sectorul decat dupa varsta de 18 ani si apoi cate nu se pot schimba in doi ani.
Incercasera sa afle de ce convietuiau despartiti in sectoare cand in cartile de istorie, se spunea ca de milenii oamenii traiau impreuna indiferent de varsta, ca batranii le erau profesori celor tineri si se respectau reciproc. NImeni nu-i explicase vreodata ce e aceea « respect », nici de ce nu mai coexistau cele trei grupe.
Se vorbea desprea Marea Schisma a celor 3 varste, cand se pusese baza celor 3 sectoare. DE o saptamana era obsedat de acest trecut pe care el, la a doua generatie postschimatica nu avusese prilejul sa-l cunoasca fizic.
Totul a pornit din ziua cand langa zidul ce despartea sectorul A1-tineret, de cel al varstnicilor –A3, a gasit un obiect de lemn intors la unul din capete ; stia ce este desi in sectorul lui nimeni nu folosise asa ceva vreodata. Era un baston ca acela folosit de Marele Intelept al conducerii partii rasaritene a Europei. Acolo la nivel inalt nu se punea problema varstei, trebuia sa fii un om care sa poata conduce destinele omenirii in spiritul Noii Legi.
Asa isi daduse seama ca dincolo de zid era sectorul varstnicilor si de aici pana la a pune intrebari si a cauta raspunsuri nu era decat un pas – urias pentru ideologia noua, insesizabil pentru el.
-------------------------------------------------------------
Trecuse un an de cand implinise 50 de ani si trecuse in sectorul A3 ; toti il privisera atunci ca terminat, rebut al societatii, inutil si incomod derularii vietii celorlalti. Dar el nu simtea la fel. Stia ca avea inca multe de dat, il durea si pentru ca nu era unul din acei oameni imbatraniti prematur, bolnaviciosi si ticaiti. Nu-si arata deloc varsta reala, femeile il gaseau atragator dar daca ii poti minti pe cei din jur, dosarele, anuarele nu pot fi mintite si sperantele pe care si le facuse fura inutile.
Acum era aici intreb batranei si oameni complexati de varsta critica, trebuind sa se supuna unor tabieturi idioate si unor activitati pentru retardati mental.Era enervant sa vada ca in jur ceilalti nu erau neaparat impacati, dar sigur inglobati in acest sistem existential si nu reactionau in nici un fel, de parca ar fi fost roboti. Incepuse sa i se para inutil zbuciumul acesta care-l consuma in conditiile existente mai mult decat ar fi trebuit.
Intr-o zi gasise pe faleza, pe o banca un batranel mort. Moartea il suprinsese in incercarea de a –si pune bastonul pe banca. Mana ii intepenise in aer, iar bastonul cazuse pe jos. Era ceva inspaimantator in aceasta imagine ce mergea dincolo de spaima mortii, era ceva ce ii inspira ideea de inutilitate si nedreptate. Dupa ce atatia ani servise societatea si pe comandant, omul murea inchis intru-un azil nestiut de cei de afara, ignorat de cei din jur, carora moartea le devenise draga prin speranta unei posibile evadari. Nu era nici macar cinica aceasta disparitie. Era asa cum fusese si viata in sectorul A3 : jalnica, pur si simplu ridicola.
Batranelul zacea in fata lui si toata privelistea ii sporea furia mocnita in suflet atata timp.
Isi spusese ca daca nu va gasi un om care sa-i impartaseasca revolta, va actiona si singur. Bastonul acela ii aduse aminte ca promisiune si-i dadu certitudinea ca nimeni nu era dispus sa-l ajute, nici macar nu erau constienti ca pot face orice altceva decat sa vegeteze – erau rebuturi ale societatii nu ?

Privea in gol si gandurile se loveau de peretii constiintei amplificand acea rezonanta dureroasa, treptat insa privirea in care i se concentrau razvratiri se focaliza pe o masa intunecata si zgrunturoasa. Il intriga aspectul acela neregulat, nu-l putea defini si atunci iesi din interiorul sufletesc incercand sa inteleaga ce reprezenta. Era un zid, unul dintre cele mai banale, prea banal chiar pentru ceea ce reprezenta de fapt. Era zidul ce delimita granita dintre sectoarele A1 si A3. Dincolo de el erau tineriim cei mai puternic afectati de acest regim stupid, tocmai pentru ca nu-si dadeau seama de el.
Se destinse si un suspin ii strabatu fiinta. Pentru o clipa crezuse ca gasise o cale de salvare, o portita de comunicare, dar apoi realiza ca cei de dincolo nu aveau cu ce sa-l ajtue. Ar fi fost chiar amuzant ca niste copii sa inteleaga ceea ce el nu reusi sa cuprinda cu constiinta decat dupa o viata petrecuta in « folosul societatii. »
Daca ar fu avut posibilitatea sa cunoasca adevarata cauza a acestei situatii, in mod sigura nu s-ar fi incatusat in labirintul presupunerilor, dorintelor si revoltelor interioare, toate nascute din constituirea unei constiinte. Atunci cand aflase de acele lucruri nu se gandise ca le poate folosi si altfel decat ii era dictat sa o faca. Era prea sigur de prezent, nu-si punea problema a ceea ce va urma, era mandru de apartenenta la sectorul A2, la cei indispensabili existentei speciei umane. Aiureli. Cati oare cred si azi in ele. Lucrase in sistemul arhivelor secrete si era pentru el atunci o mare onoare aceasta dovada de incredere. Acum era doar o experienta extreme de folositoare. Stia de la ce pornise tot. Isi amintea cat de ridicol, de indignat fusese fata de varstnicii care putusera inainte de Marea Schisma sa neglijeze si sa subestimeze rolul fundamental al celor care lucrau pentru buna existenta a lumii. Inventasera chiar un dicton : » Cine nu are un batran, sa-l cumpere ». De parca viata ar fi fost imposibila fara un varstnic. Oare dictonul era adevarat ? – se intreba el acum.
Nu stia sigur, nu avea posibilitatea sa-l demonstreze, sa si-l demonstreze…
Cauzei Schismei fusese conflictul dintre generatii, adancit de descoperirile stiintifice ce dusesera la specializarea indivizilor si fragmentarea existentei societatii pe categorii de varsta ce cu timpul pierdusera contactul unele cu altele, ce incepusera sa se stanjeneasca reciproc, pana cand aparura primele altercatii, degenerate apoi in adevarate conflicte psihologice dintre generatii, ce incepura sa distraga atentia impricinatilor de la datoriile sociale. Marile puteri se vedeau nevoite sa creeze legi separate pentru fiecare categorie de varsta, de asemeni participarea la viata sociala se facea evitand pana la anulare interferentele intre aceste grupe de varta.
Se lucrase si la ideologia fiecarei grupe, tinerii erau cei ce maine vor duce responsabilitatea lumii pe umeri, grupa mijlocie era prezentul societatii, indispensabili vietii pe Pamant, intretinatorii celorlalte doua grupe.
Varstnicii- bolnavi si timorati déjà de starea lor fizica, fusesera in cele din urma perceputi de celelalte grupuri ca inutili, incomozi, mai greu de suportat decat rebuturile de fabricatie.
Isi intoarse privirea de la zid, oricum era inutil sa-si indrepte sperantele spre cei mai putin constienti de rolul lor, de puterea lor in aceasta societate.
Pe banca in aceeasi tragi-comica pozitie era batranelul. O grimasa ce caracteriza mai mult decat perfect viata ii schimonosea fata. Bastonul cazut pe jos ii atrase atentia. Se apleca si-l lua. Era un baston din lemn de nuc, bine lustruit, fara nici un insemn. Il frigea sufletul si-l facu sa-si piarda controlul. Se intoarse brusc spre sectorul A1 si-l arunca peste zid.
« De ce ?? » fu singurul tipat ce izbucni din strafundurile sufletului, il elibera aparent de tensiunea aceea imensa, stia insa ca era doar o eliberare de moment.
-----------------------------
Dupa ce gasise bastonul, prima intrebare ce si-o puse fu daca cei de dincolo aratau ca Marele Intelept, acela la care mai vazuse un baston. Evident ca da, din moment ce foloseau un baston. Acum intelegea de ce erau considerati inutili cei de dincolo, pentru ca nu-si putea mentine singuri echilibrul si cu atat mai putin viata lor sau a celor din jurul lor.
Totul coincidea pana acum cu ce fusese invatat. Dar daca vastnicii erau inutili, de ce exista unul care-i conducea ? Inseamna ca el nu era ca toti ceilalti varstnici, daca era pus sa decida soarta unei omeniri.
Ba nu, pentur ca tremura mereu, chiar si cand vorbea. Mai si ducea in permanenta o batista la gura de fiecare data cand tusea- un tusi inecat, care-l facea sa-si acopere intreaga fata zbarcita cu acea batista enorma.
Dar atunci…. Nu, nu era treaba lui, erau altii cei pe care sa-i intereseze treburile astea.
------------------------------
Sectorul A3 devenise exasperant, privea in fiecare zi cum viata sa se scurge, se apropie din ce in ce mai mult de stadiul acela ireversibil si asta nu numai psihic ci chiar si fizic.
Avea sansa deosebita de a innebuni. In afara de moarte era singura solutie pentru a aneantiza constiinta unei vieti ce devenise din ce in ce mai insuportabila. Ar fi fost bine sa fie asa, dar era prea constient, prea lucid pentru a putea trece dincolo, pentur a putea inlocui sau confunda realitatea.
Incerca de vreo doua luni, sa-l convinga de dreptatea proprie si veridica pe un nou venit. Il vazuse atlfel decat pe ceilalti, vorbind ceea ce gandea. CHiar daca uneori erau ilogice spusele acestuia.
El vorbea despre o revolta in A1, ori acest lucru era imposibil. Intelegea, ca o revolta sa izbucneasca in A2 sau aici, dar nu acolo unde copii aceia nici nu intuiau mecanismul implacabil. Noul venit parea de acord cu el numai ca era greu sa-l faca sa taca atunci cand era cineva in preajma. Daca nu l-ar fi impiedicat, ar fi fost in stare sa strige in gura mare tot ce discutasera ei doi.
Aflase in urma cu o saptamana de ce se comporta asa. IN a2 lucrase in mediu toxic si in urma cu 3 ani, fusese internat intr-un spital psihiatric. Fusese declarat vindecat acum un an. Se pare insa ca recidivase. Il internara si aici pentru ca asa nimeni sa nu ia in consideratie aberatiile nebunului.
Alex se mai gandea uneori la acel baston, dar nu credea ca el va insemna ceva pentru cei de dincolo. SI daca totusi ce spusese nebunul despre A1 era adevarat ? Inseamna ca totusi cineva vazuse si intelesese. Oricum o vizita la zidul de despartire nu putea decat sa-l ajute sa stie.
--------------------------------
In A1 intr-adevar era revolta. Totul incepuse de la doi tineri. Unul a carui iubire trebuia sa mai ramana in sector inca doi ani in timp ce el urma sa plece in A2 si al doilea,care parea creierul acelui duet rebel si care surprinsese autoritatile si pe cei din sector prin informatiile pe care le detinea. Iar acestea fusesera intarite dupa ce condusi de logica verificasera aria zidului despartitor. Intr-una din seri descoperisera un bilet aruncat de un locuitor din A3 sin care era descrisa viata din A2 si A3, organizarea lipsita de sentiment si sens in ceea ce priveste relatiile interumane. Scria acolo ca e inadmisibil ca membrii unei societati sa fie separati functie de varsta, lucru dovedit chiar de componenta grupului conducator. Chiar la acel nivel era considerata imposibila conducerea uneii lumi fara inteligenta si experienta batranilor, dinamismul adultilor si entuziasmul tinerilor. Scrisoarea fusese citita de supraveghetori dupa care seful acestora primise ordin sa o distruga si sa-l retina pe autor. Se intuise ca tanarul atat de bine informat era destinatarul scrisorii.
Fusesera inchisi pe viata,iar anturajul lor declarat in carantina si transferati in zona de izolare, care de altfel nu mai fusese de mult folosita din perioada anularii pazei la zidurile despartitoare. Se implinisera atunci zece ani de cand nu mai incercase nimeni sa comunice cu cei de dincolo. Generatiile ce-si cunosteau rudele de acolo trecusera de mai bine de 25 de ani si amintirea lor nu mai era asociata cu ideea ultimilor reprezentanti ai vechiului regim. Bariera psihologica se consolidase, aceasta ar fi putut comparata de ultimii reprezentanti ai vechiului sistem cu un reflex conditionat determinat la animalele incluse de curand intr-o cusca. INtr-o perioada urmatoare incarcerarii, ele incearca sa iasa si se izbesc de peretii custii.
Dupa a « n » incercare, ele se opresc, ele inregistrand imposibilitatea iesirii din cusca. Daca se retrag peretii custii,doar o intamplare le poate face sa treaca de linia fostelor ziduri.
Asa se intamplase si atunci, numai ca la animale instalarea reflexelor dureaza cateva zile, la oameni durase 25 de ani.
In prezent toti cei ce intelesesera ce s-a intamplat si de ce fusesera separati de restul societatii. Vor mai fi cateva luni de agitatie in jurul acestei masuri. Poate un an, dupa care totul va reintra in schema de viata practicata si inainte.
Toti cei constienti de revolta aceea nu mai puteau influenta cu nimic viata celorlati. Nimeni nu putea strica definitiv organizarea cea mai performanta si pacifista din cate cunoscuse omenirea. Nimeni nu va mai stii nimic. A, da, mai erau supraveghetorii care vazusera scrisoarea, dar ei erau fideli sistemului, nu aveau ceea ce se cheama constiinta proprie… nu ?...

Ce doare mai rau...

sa fii mintit sau sa te minti singur ?

sa crezi in oameni sau sa nu crezi in tine ?

sa stii ca esti mintit si sa accepti sau sa nu stii si apoi sa afli ?

sa nu ai ce iti doresti sau sa primesti si sa nu fii multumit ?


pe mine ma doare teribil.
pe tine, macar un pic ?

Ciclul - din liceu

Facand ordine prin casa am redescoperit cateva incercari - puerile- de a scrie. Cel putin atunci aveam idei in ceea ce priveste subiectul si finalul unei istorisiri.

Pe care am decis sa le postez si pastrez si in format electronic.

Vor mai urma inca 2 astfel de incercari si sper ca tot postandu-le sa-mi revina cheful de scris...

Un asasinat de neiertat

Razboiul din Vietnam se terminase de mult, conflictul din Cambodgia fusese rezolvat in mod exceptional, si responasabil de aceste aplanari de conflicte era ministrul de externe al USA, George Bradford.
Politica “ incisive”- dupa cum fusese criticata la inceput, adoptata de acesta in domeniul conflictelor din Asia si America de Sud s-a dovedit deosebit de convenabila pentru marile puteri ale lumii- chiar daca populatia din zonele de conflict ajunsese la o treime si nu mai stia ce nationalitate are. Dar acest fapt conta prea putin fata de interesele majore ale omenirii , interese pe cre distinsul si energicul George la satisfacuse atat de neasteptat.

Datorita meritelor deosebite, acest om subtiratic ce-si ascundea privirea in spatele unor ochelari cu lentile groase si care-l faceau sa semenea cu un sistem de lentile biped ce parea sa-i sfideze pe toti, dar care traia retras in spatele unei izolari uimitoare pentru o persoana ce dirija destinele unei omeniri. Aceasta deosebita persoana fusese propusa pentru Premiul Nobel pentru pace in anul acela.

Contracandidatii lui erau un misionar englez ce stabilise primul sistem de asistenta medicala si sociala in Africa si apoi in Tasmania. Celelalt era un luptator antiapertheid care suferise in urma protestelor vehemente numeroase incarcerari, privare de drepturi fundamentale, santaj, vatamai corporale si asupra caruia isi revendicau dreptul de judecata mai multe state din Africa de Nord si Centrala.
Pentru toata presa si mediile social-politice era clar ca cel care va fi detinatorul premiului Nobel va fi George Bradford, ale carui merite in ce priveste pacea pe Pamant erau incomensurabil mai mari decat ale celorlalti concurenti.

Cat despre George, el era de parerea celorlalti, dupa cum toata viata « anticipase » si apoi fusese de acord cu opinia majoritatii – la formarea careia avusese contributii mai putin modeste decat parea sa fie.
Traia singur de cand sotia ii murise si nu parea sa fie prea marcat de acest fapt, chiar se simtea mai bine asa. Nu mai exista astfel nimeni care sa-l faca sa se vada ca un in varsta, bolnavicios , avand ticuri nervoase, framantand mereu in mana fie o batista, fie o bucata de hartie ; nu mai exista nimeni care sa-i spuna sa nu stea in curent pentru ca are reumatism si poate intepeni sau care sa patrunda brutal in universul superior spiritual in care se plasa pentru a vedea lumea mult deasupra celorlalti. Asa era si normal pentru un om de importanta lui.
Fusese numit ministru de externe de catre noul presedinte pentru ca avea aparenta unui om ce nu emite pareri si opinii proprii, a unui om minutios si stoic in misiunile pe care le avea de indeplinit.
Mai tarziu presedintele realizase ca partial se inselase : in fata lui nu se gasea un om mic ci unul mic si vanitos, iar pentru a-l aservi cauzei sale trebuia sa ajute la crearea si propagarea imaginii unui personaj omenirii. Vital si inevitabil. Astfel ajunsese .Urmarile actelor sale erau in folosul partidului de guvernamant si mult mai profunde decat aparenta. Erau chiar ridicol sa-ti imaginezi un varstnic cu un psihic tensionat jucandu-se plin de siguranta in justetea hotararilor sale, cu destinele unor natiuni si popoare cu care nu avea nimic tangent-nici macar hrana sau imbracamintea nu-i proveneau de aici.
Dar omenirea era deosebit de multumita de luciditatea, puterea de previziune si acuratetea pe care o dovedea in deciziile sale- omenirea aceasta excluzand popoarele vizate , pe care nu le intreba de altfel nimeni nimic.
Deci se luase o hotarare mai mult decat profund motivata atunci cand fusese propus pentru premiul Nobel.

George Bradfor nu-si pusese nici o data problema celor angrenati in razboaiele al caror final, el le decidea. Nici macar nu avea constiinta existentei unor oameni pe care deciziile sale ii putea face sa existe sau nu.

Nu spunea niciodata : « armata trebuie sa atace » ci doar « Trebuie sa atace ». Fusese linistit,impacat cu constiinta sa, chiar placut surprins de ceea ce realizase si de cat de mult bine adusese in randul unor neamuri ce s-ar fi exterminat intre ele daca nu intervenea el- acum erau exterminate de o terta persoana.

Dar linistea sa sufleteasca fusese intrerupta de cand fusese nominalizat la premiul Nobel pentru pace. Nu nu din modestie sau cine stie ce precepte morale ce l-ar fi facut sa-si vada meritele ca nesemnificative ci doar din cauza unor cosmaruri pe care incepuse sa le aiba.

In aceste cosmaruri vedea oamei pe care nu-i cunostea, pe care nu-i vazuse niciodata in viata lui, dar care-i pareau apropiati ca si cum candva intre el si ei ar fi existat o dependenta. Oameni de toate nationalitatile care-l aclamau si-l incitau sa fuga sa continue o cursa inutila printr-o padure, o preerie, munti, toate parand special amenajate in acest scop si in jurul carora era o mare arena de unde porneau acele aclamatii.
Niciodata in viata sa u fusese un om perfect sanatos, cu atat mai putin o fire sportiva si i se prea ridicol ca tocmai el sa participe si chiar sa fie elementul central al unei curse.
Cu cat cosmarurile se indeseau cu atat intelegea ca incercarea de a iesi din cursa era inutila. Totul parea a fi un program pe PC care odata inceput trebuia dus la sfarsit-in cazul in care ar fi avut sfarsit.

Urmaritorii ii parusera de la bun inceput familiari, ulterior a realizat de ce. Semanau teribil de bine cu cei din pozele despre armata USA si asemanarea nu se oprea doar la uniform, echipament sau organizare ci chiar la fizionomii, verificase personal in cotidienele americane.
Tactica adoptata de acestia in vis era asemanatoare cu cea aplicata de el in politica externa pentru Africa, de aceea i se si paruse usor sa termine cursa si sa scape de urmaritori pentru ca stia miscarile inainte ca ele sa se produca. Numai ca nu fusese asa, de la un moment dat,previziunile sale nu se mai realizau. Realitatea pornea intr-o directie ilogica si crea un haos in psihologia ministrului.
Era constient ca i se facea o deosebita onoare in aceasta urmarire , avea sentimentul rasplatirii ulterioare. Vazuse chipurile celor din arene –ciudate chipuri ce pareau de oameni, dar ochii aceia…
Figurile le erau incordate, il urmareau foarte atente, se intristau la fiecare esec al lui si se entuziasmau de fiecare data cand scapa din incercuire. Il vazuse pe seful lor sau asa i se paruse. Acesta semana cu un sef de trib din teritoriile africae. Il vazuse pec and acesta aducea un fel de trofeu ce-i amintea de ceva ce mai vazuse inainte. Avea sa se lamureasca doar dupa ce avu loc sedinta desemnarii castigatorului premiului Nobel cand in ziare isi vazu chipul alaturi de ale celorlalti candidati, dispuse in jurul premiului – era chiar trofeul din vis.
De cate ori incercase sa abandoneze cursa, din tribune i se arata trofeul si i se parea ca ceva ii anuleaza vointa si e iar tarat in cursa ilogica si ridicola.
Subordonatii il vedeau tot mai obosit luand tot mai multe calmante si raportasera presedintelui, dar acesta le spusese ca e din cauza emotiei datorata nominalizarii si ca totul se va linisti dupa ce va fi primit premiul.
Aceasta era si parerea lui Bradford insusi. Avusese intr-un timp certitudinea ca daca refuza premiul cursa va inceta si cosmarurile vor disparea, dar apoi i se paruse total nefondata ideea ; cum sa lee un fapt real de produsul emotiilor,tensiunii psihice. Era imposibil ca acele cosmaruri sa rezide in existenta sa sociala- dar erau atat de reale…
Nu,nu puteau fi reale, mai auzise el de astfel de cazuri cand visele par mai veridice decat realitatea si totul se explica prin suprasolicitarea nervoasa a subiectului care trecea printr-o perioada mai grea – diferite testari, avansari in grad etc. In mod sigur era si cazul lui.

Gandindu-se la ce facuse in acea perioada cand se lasase dominat de cosmaruri il bufnise rasul. Voise sa-l fac ape judecatori, pe cei ce votau pentru alegerea laureatului sa nu-l voteze pe el, ii mituise, ii constransese , le prezentase in culori deosebit de favorabile pe ceilalalti candidati incat acestia ajunsesera ca e nebun sau extrem de modest – prima varianta era de atfel cea mai aproape de adevar. Consimtisera sa nu-l voteze, neputandu-si explica de ce refuza pur si simplu acest premiu, daca nu si-l dorea. Acest lucru nu si-l putea explica nici el, i se parea doar ca ar regreta profund daca n-ar actiona astfel.
In acea perioada cosmarurile se rarisera, iar el era mai calm. Se linistise.
Numai ca nu putea comanda si programa psihicul altora. Se gasise astfel printre acesti judecatori si unul care-l venera pe ministru, care in sera votarii ii facuse un elogiu deosebit de emotionant. Relatase in nuante lacrimoase drama sotului ce-si pierduse sotia, pe care o adora, a omului politic constient de misiunea sa si care nu se lasa coplesit de durere,stiind ca destinele unei lumi sunt in mainile sale.
In final chiar Bradford era mirat de propriul geniu de a carei maretie nu fusese constient pana atunci.
Un atat de elocvent discurs si elogiu nu putea ramane fara urmari asa ca laureatul premiului Nobel pentru pace din acel an fu ales George Bradfor.
Subiectul acestui omagiu nu mai stia ce vrea. Era deosebit de magulit, doar i se recunosteau si rasplateau atatia ani de munca asidua pentru binle omenirii- pe de alta parte ideea ca cosmarurile nu s-au terminat il facea nervos si inchistat astfel ca presa l-a vazut ca rece la aflarea vestii alegerii sale.

Seara se retrasese acasa, departe de zgomotul petrecerii date in cinstea sa, el singur cu trofeul care-i devenise drag. Ii venea sa-l desmierde, se vedea pe sine in acea reprezentare de bronz. Fericirea iiera umbrita insa de ideea unei nopti grele, a unui somn zbuciumat, de aceea nu voia sa adoarma.
Se aseza la birou cu trofeul in fata si se chinuia sa ramana treaz.
Nu putu insa sa reziste si adormi. Nu trecu mut si incepu sa aiba convulsii in somn, sa tremure, sa murmure la nesfarsit cuvinte fara nici o logica. Intr-un tarziu se trezi brusc , transpirat, cu o privifre incetosata si ingrozita. Dupa ce realiza unde se afla se apuca sa scrie febril ceva…

A doua zi cand presedintele veni personal sa-l felicite, privelistea pe care o vazu il soca prin nonsensul sau. Sa fii laureat al premiului Nobel si dupa o zi sa mori, sa zaci pe podea langa un birou ravasit pe care trona trofeul abia castigat, chircit cu ochelarii sparti cazuti langa trupul inanimat. Cum poate muri cel ce a decis asupra omenirii timp de 20 de ani ??
Un singur element parea sa elucideze ciudatenia acestei morti, de fapt aruncand-o si mai mult in neinteles.
Acest element era o hartie mototolita ce fusese gasita in cosul de hartii de langa birou. Fusese descoperita de un ziarist impertinent ce voia exclusivitate asupra relatarii faptelor.
Pe hartie era scris de mana cu un scris nervos ce perforase pe alocuri foaia – pe primele randuri, refuzul premiului apoi urma un rand sters dupa care in josul paginii parea ca cineva se confesase. Iata ce era scris : « Nu, nu se poate sa fie adevarat, e imposibil, doar n-am innebunit… Ochii aceia totusi… NU ! Imposibil.

New York Daily tiparea la sfarsitul articolului : « Acestea se pare ca au fost ultimele insemnari ale marelui om de stat care a fost George Bradford. Chiar daca el a parasit lumea noastra, faptele sale vor ramane vii in istorie. Desi lipsite aparent de sens, aceste ultime fraze pot fi cheia catre un asasinat murdar, ilogic si de NEIERTAT. Speram ca politia sa-si faca datoria. »

Terra, refugiu pierdut

Maine era ultima zi de plecare. Plecasera déjà grupuri de colonisti spre o planeta Zeta aflata intr-un sistem solar vecin cu al nostru, care avea insa un alt soare. Parasisera Terra familiile cosmonautilor si azi plecau tehnicienii. Desi au plecat la intervale de timp diferite, toate echipajele vor ateriza pe planeta in acelasi timp. Pana atunci insa, grupurile plecate se vor inscrie pe orbita planetei si vor lua legatura cu echipajul pionier plecat in urma cu cinci ani spre a verifica calculele savantilor, referitoare la probabilitatea popularii planetei si a conditiilor de viata existente. In urma cu sase luni comunicasera centrului de control de pe Terra ca a fost terminata statia principala din proiectul arhitectonic al popularii planetei Zeta.
Si acum au pornit….

Erau a treia generatie de colonisti veniti de pe Terra in urma raciriii excesive a acesteia. Lasasera acolo echipaje de cercetatori si tehnicieni pentru a incerca sa regenereze atmosfera. Acestia reusisera sa inceteze racirea Pamantului, mentinand nivelul necesar pentru continuarea vietii in forturile special amenajate, dar nu reusisera sa revina la compozitia initiala a atmosferei, asa ca viata in spatiul liber era inexistenta. Tot atunci se ivise o sansa de salvare a populatiei de pe Pamant, prin descoperirea corpului cosmic Zeta, de pe care plecau acum o parte din locuitori. Atmosfera nu era identica cu cea a Terrei dinainte de racire dar permitea totusi respiratia in ritmul in care fusesera obisnuiti. Se aflau acum pe planeta pe care bunicii si parintii lor incercasera sa recreeze viata sub aspectul existentei acesteia de pe Pamant. Acvarii imense, gradini gigantice, rezervatii naturale, redarea reliefului terestru in marime naturala, toate erau aici, dar foarte putine in realitate si inchise in halouri si cupole foarte vaste. Restul erau proiectii tridimensionale . Existau si aici plante si animale, dar nu aido,a celor de pe Terra. Aici plantele erau albastre si nu depaseau un metru inaltime, iar « muntii » aveau inaltimea unui deal terestru. Animalele isi gaseau corespondenti i n ciudatii hibrizi ai diverselor specii terestre, ob tinuti in laboratoarele de inginerie genetica ce existau pe Pamant inainte ca aceste experimente sa fie interzise.
Pe Terra plantele disparusera, supravietuisera doar lichenii, muschii si unele ciuperci, iar dintre animale mai intalneai doar ierbivore, adaptate regimului climatic de inghet permanent. In apa oceanelor exista plancton din belsug si unele specii de balene, a caror hrana avea la baza acest « aliment ». Apa era in stare fluida in zona fiordurilor si semisolida in restul planetei. Viata era mentinuta in spatiul fostei zone climatice temperate , in restul teritoriului intinzandu-se deserturile reci.

Parintii le povestisera, in vremea cand inca lucrau la constructia sectorului sase-ultimul de pe Zeta, ca inainte pe Terra existasera animale mari, ce depaseau si doi metri inaltime, precum girafa sau elefantul. Erau animale superioare si inferioare, respectiv, vertebrate si nevertebrate. Animalele erau unele ierbivore, altele carnivore, pec and cele de pe Zeta se hranesc cu minerale dizolvate in apa, care nici ea nu are aceeasi compozitie cu cea de pe Pamant, continand mai multe glucide. Le aratasera si cateva dosare, ierbare si insectare, animale unele impaiate altele congelate in blocuri de gheata- sau doar proiectiile 3D ale acestora, toate aduse de pe Terra. Asa isi formasera o idee despre viata de pe Pamant,dinainte de accident.

Accident stupid, explicat doar prin dorinta oamenilor de mai bine. De fapt, nu a fost un accident instantaneu, ci a fost efectul unei deteriorari a compozitiei si a procentelor de elemente chimice din atmosfera- toate acestea datorate unei intense poluari, dar nu numai. In ultimul an de viata normala de pe Terra, unul dintre cei mai mari savanti a vrut sa demonstreze ca fluxul de curent electric poate se poate pastra in atmosfera inalta, dar acesta s-a propagat si in structurile inferioare unde a produs electroliza elementelor chimice si a generat o spartura in stratul de ozon la ecuator si a marit-o pe cea existenta la poli. A urmat o incalzire excesiva a atmosferei in zonele respective. La Ecuator s-au inregistrat temperaturi dezolante, la poli ghetarii s-au topit, nivelul apei s-a ridicat atat de mult inacat uscatul a fost acoperit in proportie de 65%. Plantele in prima faza au murit, dupa care din semintele radiate au aparut « plantele rosii », avand in loc de clorofila alt absorbant fotonic si fotosensibil.

Dupa sase luni s-a produs o inghetare brusca a atmosferei datorate inlocuirii azotului de catre carbon si hidrogen solid. Noile plante au supravietuit dar animalele neadaptate la asemenea temperaturi au murit.

Oamenii care prevazusera acest fenomen, construisera forturi in cele mai inalte puncte ale globului, precu, si galerii in munti unde au depozitat materialele necesare vietii precum si tezaurul de culturaa, marturii ale vietii dinainte. S-au instalat observatoare pe Himalaya. Echipele trimise spre explorarea sistemelor solare vecine au transmis ca au descoperit o planeta ce se aseamana in genenral cu structura si amplasarea in sistemul planetar respectiv cu Pamantul. Navele erau in drumul de intoarcere, dupa ce lasasera pe planeta o echipa de cercetatori. Au revenit pe Terra dupa 5 ani si cum alta solutie nu exista au transportat supravietuitorii pe Zeta – noua planeta, pe Pamant neramanand decat un numar restrans de oameni.
Au populat planeta si s-au adaptat respectiv au adaptat resursele planetei necesitatilor lor si astfel si-au construit o noua casa. Populatia insa a crescut foarte repede, planeta fiind de trei ori mai mica decat Terra, a fost suprapopulata in scurt timp. Noile misiuni cosmice au indentificat inca trei planete favorabile vietii terestre, dintre care a treia Zeta 3 cea mai indepartata aflata intr-un sitem solar situat la mii de ani lumina de actuala lor casa.

Aceasta are atmosfera aproximativ identica cu cea a Terrei de dinainte, dar fauna si flora se aseamana cu cea din timpul dinosaurienilor. Acestia insa nu masoara mai mult de doi metri inaltime si sunt inteligenti, de o inteligenta aidoma cu a terrienilor. Acestia su fost de acord cu proiectul celor de pe Zeta 1, cu o conditie : sa fie considerati egali cu noii locatarai si au stabilit numarul de pamanteni pe care sa-l primeasca pe Zeta 3.
Au fost de acord si pentru ca viata inteligenta pe planeta era pe cale de disparitie, deoarece hrana lor, constituita din organisme microscopice si anumite plante se imputineaza intr-un ritm alert si ei nu au gasit inca un echivalent acesteia.

Deci in viitor, Zeta 3 va ramane urmasilor pamantenilor.
Acum s-a « regasit » in sfarsit o noua Terra pe care civilizatia pamanteana sa continue. Cei ramasi pe Zeta 1 vor continua explorarile spatiale formand astfel un fel de avanpost in spatiu catre viata sub toate formele ei . Iar acum nu mai exista pericolul accidentelor, asa ca viata pe Zeta 3 va fi lunga , atat cat va dainui specia umana…. Oare ??

intrebare

nu va suparati, stiti cumva, carabushu' se mai intoarce ?

poa' vineri ??
poa' luni ??

mai bine vineri decat luni....

....

copil, copilareste
infantil
pueril
stupid
eu

Lantul slabiciunilor

oamenii slabi se insotesc de oameni si mai slabi. pentru a se simti mai puternici.

Les baisers sont pas pour les putes

Que font les hommes avec les putes ?

Rien du tout, vraiment.

Il s les baisent mais ne l’embrassent pas. Jamais.

Ils les regardent pas dans les yeux. Les yeux sont si souvent des miroirs .

Ils les touchent pas avant. Ni après. Pour quoi le feront-ils? Ce ne sont que des gestes inutiles, gratuits.

Ils en pensent pas . Jolie chose que le calendrier. Autrement ils oublieraient d’appeler.

Ils les mentent. Même si ce n’est pas besoin. Mais il est si bon d’imaginer des jolies choses qu’il faudra pas par la suite mettre en place, les faire devenir réalité. C’est comme donner un bonbon à un enfant affamé. Et c’est la seule chose qu’on lui donne.

Les hommes se fâchent comme d’une maladie des humeurs des putes. Une pute qui se permette de ne pas sourire, de froncer le sourcil, de contredire, de ne pas payer de l’attention, de ne pas écouter sera punie .C’est le droit des hommes.

Ils leur parlent. De leurs soucis, de leur femme, d e leur filles, de leur travail. De tous les méchants autres hommes qui leur font du mal.

Jamais des soucis des putes, même pas quand par complaisance ils leur posent la question.

Une vraie pute sait qu’il faut ne pas répondre à ces questions. Il faut sourire, dire quelque chose de drôle et puis enchaîner la conversation en se focussant sur le tout puissant male.

Et puis il y a une autre chose : c’est les hommes qui appellent les putes et pas l’envers.

J’en connais un qui non seulement qu’il a sa propre pute, non partagée avec qqn d’autre, mais qui se fait payer par sa pute.

Qu’il refuse d’embrasser mais qu’il baise avec acharnaiment chaque fois qu’il a l’occasion. Et seulement quand il a envie et ça lui convient. Quand c’est convenant et on fâche personne.

Bien sur quand on dit personne on ne comprend pas la pute. Elle n’est personne, elle est juste un rien qui maintenant fait partie du script quotidien et qui demain pourra ne pas y être.

Parfois des deux je me demande, qui est la pute.

je signe ci-dessous :

pute apprentie

Ironie

Cand “atat de putin” este « suficient » se poate renunta la el, caci greu e sa renunti la « mult », la « putin » renunti usor.

frica de ea, frica de mine sau Partea II

de ce i-ar fi frica unui barbat de o femeie ?
Pai sa vedem :
- pierzi ceea ce a fost frumos candva
- pierzi siguranta certurilor saptamanale, impunsaturilor zilnice, mancarurile gustoase, curatenia facuta de ea saptamanal, lista de cumparaturi intocmita de ea, imboldirile de a face ceva pe langa casa, criticile cum ca " nu esti in stare de nimic"
-pierzi contrazicerile si vaicarelile ei, alea de te fac sa te simti puternic, indispensabil si deci barbat
- pierzi reprosurile, care iti demonstreaza ca tu faci ce vrei, si ea desi bombane, accepta si te asteapta
- pierzi bârâielile si comenzile stricte : vreau sa faci aia si sa iei aia si sa nu mai cumperi aialalta ca data trecuta, ca doar ai vazut ca n-a fost bun de nimica.
- pierzi intrebarile, care desi te obosesc si enerveaza, te transforma in partener de dialog. Dialog zvâcnit si isteric cateodata. Dar daca esti in dialog inseamna ca nu esti singur

ea te stie exact asa cum esti si cum n-ai vrut sa apari in fata ei. Dar te-a ghicit, traitul impreuna de obicei are acest efect. Oamenii se vad unii pe altii asa cum sunt. Asta daca se uita in jur.

ea stie tot ce ai facut tu. si ce i-ai spus
stie si cum esti, stie ca nu spui adevarul, stie ca nu esti asa puternic pe cat ai vrea, stie ca te condamni singur si te ajuta sa faci asta. Caci e mai usor sa te revolti impotriva altcuiva decat a ta insuti.

ea stie ca-ti e necesara
stie ca ti-a daruit ceva, ce poate nimeni nu ar fi facut-o, ceva ce ti-ai dorit foarte mult, ceva ce a scos la iveala, omul bun din tine, ala dupa care ti-a fost frica sa scormonesti, pentru ca nu credeai, nici macar tu, ca el exista...

stie ca mai devreme sau mai tarziu te vei intoarce, pentru ca esti las
si comod
si obosit de a te preface
stie ca-ti ofera o familie, un scop in viata, certitudini, onorabilitate

ea nu e imprevizibila, e si ea obosita, nu-ti rezerva surprize, ba din contra, te serveste cu portia zilnica de previzibil, de comod
nu-i nici fantasta, foarte luptatoare, te trage dupa ea fara sa-ti dai seama si maine nu mai esti in acelasi loc, desi recunosti imprejurimile
e tenace

prin urmare, ea va fii si maine

http://www.youtube.com/watch?v=ALCsqz-TbFk&NR=1

I didn't hear what you were saying
I live on raw emotion, baby
I answer questions, never maybe
And I'm not kind if you betray me
So who the hell are you to save me?
I never would've made it, baby

If you needed love, well then ask for love
Could've given love, now I'm taking love
And it's not my fault, cause you both deserve
What's coming now, so don't say a word

Wake up call, caught you in the morning
With another one in my bed
Don't you care about me anymore?
Don't you care about me? I don't think so
Six foot tall, came without a warning
So I had to shoot him dead
He won't come around here anymore
Come around here, I don't think so

I would've bled to make you happy
You didn't need to treat me that way
And now you've beat me at my own, game
And now I found you sleeping sound
And now your love is screaming loudly
I hear a sound and hit the ground

If you needed love, well then ask for love
Could've given love, now I'm taking love
And it's not my fault, cause you both deserve
What's coming now, so don't say a word

Wake up call, caught you in the morning
With another one in my bed
Don't you care about me anymore?
Don't you care about me? I don't think so
Six foot tall, came without a warning
So I had to shoot him dead
He won't come around here anymore
Come around here, I don't feel so bad
I don't feel so bad
I don't feel so bad

I'm so sorry, darling
Did I do the wrong thing?
Oh, what was I thinking?
Is his heart still beating?

Wake up call, caught you in the morning
With another one in my bed
Don't you care about me anymore?
Don't you care about me? I don't think so
Six foot tall, came without a warning
So I had to shoot him dead
He won't come around here anymore
Come around here, I don't feel so bad

Wake up call, caught you in the morning
With another one in my bed
Don't you care about me anymore?
Don't you care about me? I don't think so
Six foot tall, came without a warning
So I had to shoot him dead
He won't come around here anymore
No, he won't come around here
I don't feel so bad
Don't feel so bad

La multi ani blog …

Daca nu ma insel e un an, de cand te-am infiintat. Atunci erai subiectul unui pariu, pe care aparent l-am castigat.

Si ca o ironie, tot dupa un an am revazut filmul caruia ii dedicasem un post « Painted veil » si ca sa-l citez pe nenea Proust, asta a fost « madeleine » a mea. Mi-am adus aminte ce simteam atunci, mi-am adus aminte ca ma simteam ingrozitor de singura si de trista.

Nu stiu daca vreunul din lucrurile astea s-a schimbat intre timp. Atat doar ca am trait mai mult de atunci. Mai mult si gresit, ar spune unii. Mai mult si totusi atat de putin. E ca si cum pe masura ce tu crezi ca castigi, de fapt pierzi. Ca si cand luptand sa ai, cedezi in fiecare zi, bucati de suflet, bucati de demnitate.

Ma gandesc la mine, ce fiinta slaba sunt. Ma complac in iluzii, in lucruri inventate, in minciuni, in omisiuni, in adevaruri trunchiate. Aproape ca ajung sa le cred. Oameni ca mine sunt inchisi in azile, lasati sa traiasca in continuare fanteziile lor si indepartati de lumea normala,pentru a nu face si a nu-si face rau.

Ciudat e ca nebunia mea, fuga asta penibila de singuratate nu alunga singuratatea, din contra, ma ajuta sa-mi asigur un statut de persoana singura pe viata. Era sa scriu « femeie singura » dar e atat de melodramatic, ieftin si previzibil incat cu bruma de simt al ridicolului care mi-a ramas, n-o sa fac din singuratate apanajul femeilor.

Astept, de ceva vreme, de cand am realizat ca nu mai am demnitate,tarie,vointa,decenta si intelepciune, spuneam deci ca de ceva vreme astept. Astept sa ma vindec de iluzii, astept sa ma supar, astept sa ma instrainez, astept sa fiu ranita fara putinta de iertare. Astept toate astea ca sa ma pot misca mai departe in viata.

Imi spun ca atunci cand voi inceta sa-mi mai doresc ceva voi fi mai aproape, daca nu de fericire macar de serenitate.

A trecut atat de mult timp de cand am fost impacata cu mine insami.

Mi-e frica de mine, de ceea ce pot face. De ceea ce pot dori. De ceea ce sunt.

Din pacate, desi asta ar fi trebuit sa fie inspre binele meu, sunt o femeie senzuala si totusi decenta intr-un fel. Decenta asta ma impiedica sa uit un barbat cautand un altul. Ma impiedica sa suscit interesul sau sa accept aluziile, care-s usa catre aventuri…

Imi place sa sufar, sa patimesc in speranta desarta ca toate astea vor avea o rasplata dupa mult, mult timp, cand nimeni, nici chiar eu nu se va mai astepta. De vina nu e decat toata literatura buna si proasta pe care am citit-o.

In viata nu e deloc asa. In viata oamenii sunt lasi,comozi, mincinosi, fricosi, bantuiti de patimi pentru care insa nu vor sa plateasca nici un pret.

M-am plictisit eu de mine si de inchipuita-mi suferinta. Dar se pare ca nu m-am plictisit suficiet.
Revenind la un an de blog, mi-aduc aminte ca atunci imi propuneam sa testez ceea ce credeam eu ca ar putea fi pasiunea mea : scrisul.

Stiu ca nu am talent, stiu ca nu transmit nimic in plus sau nimic mai bun, decat nu au facut-o atat de multi inaintea mea.

La un moment dat chiar mi-am creat teme impuse, exersand deci ceea ce atat de bine am practicat pe perioada scolii : scrisul la comanda. Dar cum nu mai primesc note, asta nu mai e deloc interesant.Caci da, sunt o fiinta vanitoasa, prin urmare o fiinta slaba, care are nevoie de incurajari pentru a continua.

Gandindu-ma la tot ce am scris pe blogul asta, realizez ca de fapt el mi-a fost translator de ganduri si oarecum jurnal. A fost loc de jelanie, cutie cu amintiri, radiografie de suflet bolnav. Cand am fost prea lasa sa vorbesc mi-am imputernicit blogul sa o faca, intr-un mod exhibitionist, ce tine de autoflagelare cat si de vanitate. Suferinta mea e interesanta,suferinta mea trebuie sa fie vazuta de altii. E in acelasi timp modul meu de a demonstra ca nu-mi pasa de judecata lumii. Ca nu mai am demnitate si stiu asta si imi asum asta. Nu imi e rusine de ceea ce sunt, de ceea ce am devenit. Meritam tot ceea ce ni se intampla. Avem viata pe care ne-o construim.

Daca eu sunt incapabila sa traiesc frumos,dupa canoane, este pentru ca am refuzat asta. Am fost de acord cu orice pentru a fii iubita. Trist e nu sunt, nu asa cum am vrut sa fiu. Nu tot timpul, nu sincer, nu pentru mine, nu pentru viitor.

Din pacate nebunia ce ma bantuie nu ma priveaza de luciditate. Vad tot ce mi se intampla, oamenii din jurul meu, exact asa cum sunt ei. Ii inteleg si ii prevad. De atatea ori mi-am dorit ca ei sa nu faca lucrurile pe care stiam ca le vor face. Sa nu spuna lucrurile pe care stiam ca le vor spune. Si de tot atatea ori ei mi-au confirmat luciditatea.

E ca atunci cand stii ca te vei arde daca intinzi mana spre flacari si totusi o faci, sperand ca tu esti special, ca pe tine nu te vor arde.

iskala

Ya iskala tebyaGodami dolgimiIskala tebyaDvorami temnymiV zhurnalah, v kinoSredi druzejV den', kogda nashlaS uma soshla
P.Ty sovsem kak vo sneSovsem kak v al'bomah,Gde ya risovala tebya guash'yu
Dal'she byli zvonkiNochnyeBol'sheSlezyNervyLyubov'I strelki v pol'sheDetiNo ne moiStarye zaznobyKurish'Kazhdye pyat'My ustali oba
P.Ty sovsem kak vo sneSovsem kak v al'bomah,Gde ya risovala tebya guash'yu
Godami dolgimiNochami temnymiGodami dolgimi
P.Ty sovsem kak vo sneSovsem kak v al'bomah,Gde ya risovala tebya guash'yu
P.Ty sovsem kak vo sneSovsem kak v al'bomah,Gde ya risovala tebya guash'yu
Ya iskala tebyaGodami dolgimiIskala tebyaDvorami temnymiV zhurnalah, v kinoGodami dolgimiIskala tebyaNochami-chami-chami-chami-chami...

I was looking for youDuring long long yearsWas looking for youIn dark dark backalleysIn newspapers and moviesWhitin my friendsAnd the day i found youI went crazyChorusYou, you're just like a dreamJust like in albumsWhere I was painting you with gouacheLater went on the night phone callsMore tears, nerves and loveAnd dates in PolandChildren, but not mineAnd old sweetheartsSmoke every fiveWe both got tiredChorusYou, you're just like a dreamJust like in albumsWhere I was painting you with gouacheDuring long long yearsDuring dark dark nightsLong yearsChorusYou, you're just like a dreamJust like in albumsWhere I was painting you with gouacheChorusYou, you're just like a dreamJust like in albumsWhere I was painting you with gouacheI was looking for youDuring long long yearsWas looking for youIn dark dark backalleysIn newspapers and moviesDuring long yearsLooking for youFor nights - nights - ights -ights -ights...

OBSIDIAN

Descriere: este o sticla naturala, formata din lava vulcanica.
Culori: variate - negru (varietatea „fulg de nea”), maro (varietatea „mahon”), cu nuante de alb sau cafeniu, diverse alte culori (verde, auriu, albastru, rosu etc), cu pete sau cu dungi, opac.Duritate: 5-6 (din 10).
Se gaseste in: Hawaii, Japonia, Java, Islanda, Ungaria, Mexic, Ecuador, Guatemala.
Calitati metafizice: Puternic rol protector impotriva atacurilor negative.Ajuta la concentrare, la descoperirea propriilor defecte si a schimbarilor necesare pentru indreptarea lor, la depasirea blocajelor psihice, la intelegerea problemelor personale.Mareste deschiderea spirituala, intelepciunea, concentrarea asupra unui obiectiv, simtul disciplinei.Ajuta la intelegerea si acceptarea adevarului.Ajuta la intelegerea schimbarilor ce se cer facute in viata individului.Aduce detasare, fidelitate, iubire Reduce stresul.Bun pentru meditatie, rugaciune si divinatie.Protejeaza sotii si familia.Meditatia asupra unui obisidian ajuta la gasirea unor raspunsuri necesare evolutiei individului.Aztecii considerau obsidianul drept o piatra divina.
LACRIMA APASULUI
Culoare: obsidian tanslucid negru-fumuriu.
Calitati metafizice: Puternic rol protector.Ajuta la concentrare si vindecare.Usureaza durerile.Confera obiectivitate, detasare.Reduce furia, tristetea, criticasenzatia de esec sau de pierdere, fanteziile bolnavicioase, tendinta de eschivare.Ajuta la depasirea obstacolelor vietii.Aduce pretenie.
OBSIDIAN FULG DE NEA
Descriere: piatra de culoare neagra cu pete albe.
Calitati metafizice: Puternic rol protector.Bun pentru meditatie si rugaciune.Ajuta la transformarile de natura spirituala.Aduce dragoste, frumusete, echilibru, puritate, armonie, calm, pace, flexibilitate.Elimina si respinge energiile negative.Scade furia.Efect benefic asupra sanatatii.Induce crestere si progres.Transforma energiile negative in energii pozitive.
Efecte asupra sanatatii: benefic pentru oase, piele, ochi, poate ajuta la renuntarea la tutun.
OBSIDIAN NEGRU Nota: nu trebuie purtat ca bijuterie! (doar pentru meditatie)
Calitati metafizice: Puternic rol protector.Scoate la iveala adevarul.Ajuta la concentrare.Combate anxietatea, dependentele periculoase.Confera vise Mareste creativitatea.
OBSIDIAN MAHON
Culoare: maro-caramiziu cu pete negre
Calitati metafizice: Induce progres, putere, adevar, concentrare, relaxare, dezvoltare, crestere.Risipeste energiile negative, teama si tensiunea.Elmina blocajele energetice, reduce tensiunea.Stimuleaza si faciliteaza vindecarea si purificarea, mareste sexualitatea.

Приходи

http://www.youtube.com/watch?v=xXaUckmARwI&NR=1

partea I

"frica,
precum o fiinta vie, inauntrul meu. O simt cum se agata cu ghearele de sufletul meu ca de un perete cald, vascos, alunecos. Tocmai de aceea ghearele ei se chinuie sa sfredeleasca inauntru, vrand sa gaseasca un punct de sprijin. O simt cum vrea sa iasa in afara, nu-i e de ajuns inlauntrul, vrea sa puna stapanire pe intreaga-mi fiinta.

azi e gheara asta fierbinte, ieri era o mana cu degetele lungi, cu piele rugoasa, cu unghii boante. Rece.
se aseza pe fruntea mea si in locul acela, desi gheara asta era cumplit de rece, apareau broboane de sudoare, capul incepea sa-mi zvacneasca, aerul nu mai ajungea la creier si se parea ca niciunde altundeva, pentru ca nu puteam respira. era placut intr-un final, o toropeala calduta se instala si aproape ca mi-as fi dorit sa pot dormi somnul acela...

numai ca-mi aminteam.Tot.

Imi aminteam frica din prima zi, dar aceea era o frica placuta, o frica nascuta din sperante de lucruri frumoase ce vor veni

Imi aminteam de zambet, al meu si al lui. Al meu pierdut, al lui timid.

Caci da, omul asta mare, barbatul acesta puternic era timid.imi aminteam si de vorbaria lui, ca o panza de paianjen, creata dinauntrul lui, nascandu-se din sine, autoalimentandu-se. Frazele care se insiruiau, care se intindeau de jur imprejurul meu, cand la stanga, cand inainte, cand intorcandu-se inapoi, in timp.De povestile triste, vesele, reale inchipuite.

Reusise atunci sa-mi adoarma vigilenta si spiritul critic, asteptam atarnata de buzele lui sa vad cum se continua povestea

Si pentru ca povestea frumos, niciodata la fel, mereu pe gustul urechii mele, am ramas acolo

Apoi au venit altele: dorinta mea pentru el, gustul meu pentru nebunie alimentat in permanenta de el, curiozitatea-mi in a intelege, rasfatzul meu, crizele mele de copil nerasfatat in copilarie, care-si gasise partenerul de joaca perfect.

I-am reprosat la un moment dat ca minte sau mai bine zis ca uita intentionat adevarul, creand realitatea dorita de el.

De fapt eu am fost cel mai mare mincinos. Imi acopeream urechile astfel incat sa nu aud decat ce vroiam.

Imi anesteziam sufletul astfel incat sa nu mai simt zvacnete celea launtrice. Corpul meu vedea ceea ce mintea mea refuza. Fiind alaturi de el, ascultandu-l, vazandu-l cateodata imi ingheta sufletul, cateodata simteam cum cad. Preferam sa-mi las bucata aia de suflet sa cada. Era un sacrificiu minor, gandeam eu atunci.

Acum cel mai tare mi-e ca niciodata nu voi mai avea ce am omorat. NU stiu de ce am omorat. M-am intrebat daca din cauza ca de fapt nu-l iubeam, daca din cauza ca mi-era rusine de ceea ce aveam, daca e din cauza ca stiam ca voi redeveni ce-am mai fost singura, daca din cauza ca n-as fi suportat sa vorbim de copilul meu, care nu era copilul pe care el il avea. Din pacate cred ca doar din egoism, din comoditate, din toate astea si altele.

Am plans atunci, doctorita credea ca plang de durerea fizica. Cand m-a intrebat de el, de tatal copilului, am refuzat sa spun ca venise cu mine, dar intre timp plecase,i-am lasat impresia ca sunt singura, astfel incat aproape ca nu a vrut sa ma lase sa plec. Nu vroia sa ma lase acasa, singura.

El a venit sa ma ia, dar nu stiu de ce tot singura ma simteam. Poate ca de fapt asta vreau.
Am fost vesela cu el, am gasit puterea ca la nici o ora dupa ce coborasem de pe masa aia infecta sa glumesc, ca mananc impreuna cu el. Dumnezeule...

Am plans mai tarziu, cand nu am putut sa ma bucur de bucuria unei prietene viitoare mamici. Atunci mi-am dat seama cat de fericita as fi putut fi, de fapt.Acum mi-e teama ca-mi va fi prea teama sa ... nu conteaza, oricum singuratatea rezolva teama asta.

Imi mintea mea am spus de atatea ori gata pentru ca in secunda urmatoare sa vreau sa-l chem langa mine.

Daca nu m-ar fi ajutat, daca nu ar fi jucat cu cruzime, as fi si acum nerabdatoare, numarand orele si minutele pana cand ne vedem.

As merge si acum cu el sa faca cumparaturi pentru sotia lui, as incerca sa-l ajut sa rezolve vreo problema domestica.

Realizez ca ma pot suprima, ca-mi pot anula sentimentele, ca pot sa uit sa traiesc.
Si da, toate cele de mai sus fiind zise, tot il vreau.

Si stii ce e cel mai cumplit ? Daca tot ce a spus e adevarat, daca ma iubeste atat cat a incercat sa--mi arate. Asta ar merita orice. Daca pierd ceva ce nu voi mai avea niciodata ?
Stie sa iubeasca, stie sa ma iubeasca, fi -r-ar ea sa fie de viata..."

Ea se opri sa respire nitel, se uita in gol, ascultandu-si propriile cuvinte. "- Iarta-ma, nu stiu de ce imi veni sa vorbesc. Nu e important, ignora ce ti-am spus. Voi fii bine."

Mi-era teama sa o las singura, precum ii fusese teama doctoritei. Parea atat de pierduta, de inapta pentru o noua zi. Mi-era teama ca dupa ce voi fii plecat, ar fi pus mana pe telefon si l-ar fi chemat.
Si nici nu stiu, daca n-ar fi fost un lucru bun.Nu stiam ce sa-i spun, se facuse tarziu, trebuia sa plec. I-am propus sa iesim in weekend in oras. Stiam ca weekendurile sunt momentele cele mai grele pentru ea.

Imi povestise la un moment dat, cum se straduie sa risipeasca timpul din weekend.Vroia sa treaca, se bucura de noapte, pentru ca noaptea dormea si nu trebuia sa gandeasca sau sa simta.Dimineata se trezea devreme, dar se forta sa readoarma. Cateodata, desi ura sa faca curat, se dadea jos din pat si se apuca temeinic de curatenie generala. Asta ii ocupa aproape 3 ore. Isi perfectionase tehnica si intindea de cele 3 ore pana le facea 4.

Apoi pleca de acasa, nu suporta sa ramana singura in casa aia, care pentru ea nu era decat culcush.Stia ca daca nu ia autobuzul ci merge pe jos, reusea sa risipeasca 20 de minute suplimentare. Asa ca le risipea cu voiosie.

Mergea la film. Chiar daca vedea cupluri iesite in oras, tinandu-se de mana, sarutandu-se, la un moment dat se facea intuneric si incepea filmul. Asta insemna iarasi 2 ore de negandit, de trait viata altora.

Cumpara carti. Cartile sunt ideale, inseamna cateva zile de suspendare din propria viata.

Isi cultiva cu mare atentie prietenii, pentru orele pe care le putea risipi cu ei. Pentru zambetele pe care le starnea, pentru voiosia pe care si-o impunea.

Isi planifica concediile cu luni de zile inainte. Avea nevoie sa stie ca nu va fii singura. Avea nevoie sa stie, ca oricat de greu e intr-o zi sau in alta, vor fii si momente frumoase cand poate va reusi sa uite.

De asta si venisem la ea, planificam concediul din toamna.

In cele din urma mi-am luat geanta si am iesit. Ma conduse pana la usa. Am indraznit sa o intreb ce va face in ziua respectiva. " - Ma duc sa citesc in parc. E asa frumos afara."

M-am bucurat sa aud ca nu va ramane singura in casa. Stiam ca se va uita din juma in juma de ora la telefon, sperand sa primeasca vreun mesaj; parandu-i-se ca aude telefonul sunand.

Ma facea sa ma simt vinovata, pentru ca viata mea, cu prieten, familie, griji marunte legate de gospodarie, serviciu, era linistita comparativ cu a ei.

Ma simteam in acelasi timp superioara ei, eu niciodata n-as fi ajuns in situatia asta. Stiu sa aleg, sa zic nu si sa nu accept jumatati de masura.

din 2006

dor ... doare

mi-e al naibii de dor si al naibii ma doare

aproape ca nu mai stiu ce vreau

imi tot spun sa am rabdare, sa rezist, va fi bine, va fi mai bine

si daca nu va fi ?

as vrea sa pot scrie

da,

caci nu pot
stau si ma uit la ecran si simt ca daca as putea scrie ceva, orice, m-as simti mai bine

dar nu gasesc nimic de spus, de pus

doar ca am visat azi noapte si dimineata am fost trista
si ca voi fii trista

nu stiu pentru cat timp

nimic

cateodata ne vad cum suntem
nepasatori
inconstienti
perisabili
intr-un echilibru fragil.

Suntem o roata ce se invarte doar pentru ca se loveste din cand in cand de bolovani sau cade intr-o hartoapa.
Ne putem misca inainte doar daca ne facem rau

Nu putem sta decat daca ne-am ranit si pentru ca nu stim o alta normalitate decat normalitatea noastra construita din iluzii, clipe furate, cuvinte nespuse, ganduri trecute sub tacere, nazuinte pe care le vedem realitate dar care niciodata nu vor deveni astfel, cum spuneam cum nu stim alta normalitate decat a noastra, continuam
Cine a spus ca nazuintele nu sunt droguri ? Cine a spus ca ele nu pot durea dupa ce ne-au facut fericiti.
speranta moare ultima, e foarte adevarat, ba chiar mai adevarat decat atat, speranta nu moare niciodata. Chiar cand renuntam la a o mai urma.
Nu suntem reali, nu vom fi niciodata.
Ne mintim, ne cautam mereu spre a ne asigura ca niciunul din noi nu a fost ajuns din urma de adevar.
Ne furnizam pretexte pentru a fi din nou impreuna. Chiar si tacerea, chiar si singuratatea autoimpusa, nu sunt menite decat sa ne tina impreuna. Sa prelungeasca efectul drogului.

Nu suntem importanti unul pentru altul doar ca oameni, ca eu si tu.

Suntem importanti prin ceea ce asociem cu persoana celuilalt: libertate, neconditionare, afectiune, admiratie,nebunie, pasiune, iesirea din rutina, din obligatiile zilnice, din schemele pe care le-am ruginit si carora nu stim sa le aducem luciul inapoi.

Suntem ca niste copii care nu stiu repara jucaria stricata, vor una noua, dar nu se indura sa o arunce nici pe cea veche. Din cand in cand o mai legam cu ata, o prindem cu ace de siguranta, o spalam, o asezam frumos in raft. Dar cum ea e stricata nu sta asa cum o asezam ci se desface in bucati. Atunci de frustrare ne uitam la jucaria asta noua pe care din intamplare o avem la indemana.Nici jucaria noua nu ne place, ne e teama de ea, nu stim cum de ne putem juca cu ea. Nu e a noastra, nici nu am platit pentru ea. Pare scumpa si oricum toate jucariile mai devreme sau mai tarziu se strica. Asa ca profitam, ne jucam cu ea cat nu e a noastra. Intotdeauna bunurile altcuiva sunt mai frumoase.

ne uram pentru ceea ce suntem cand suntem impreuna, dar ne e frica sa nu mai fim, ar fi prea gol in noi si in jur, am pierde oglinda aceea minunata si mincinoasa care suntem unul pentru celalalt.

Intotdeauna am urat conformismul, chiar daca l-am folosit pentru a beneficia de roadele lui.
Si asta am facut-o eu mai mult decat tine.

Nevoia de nebunie,mi-o satisfaceam prin prieteniile cu "superbi nebuni", prin "impertinente" aparent accidentale, prin "revolte" trecatoare. Tu esti nebunia mea, acea nebunie care nu se multumeste sa existe independent de mine, care devine eu.

Eu sunt dependenta de care aveai nevoie, spiritul suficient de independent cat sa para greu de dominat si totusi care se lasa dominat, care cere sa fie cu tine, care sare din propria lui viata pentru a fi cu tine, chiar daca nu tocmai in viata ta.

Reusesc sa traiesc intr-o lume virtuala, tocmai eu care afirmam sus si tare ca uraste minciuna, duplicitatea.

Pedeapsa mea e cumplita si zilnica, sunt duhovnicul si martorul unei alte vieti, care nu ma include.
Sunt fiinta care-si taie bucati din trup si pune sare deasupra, care rupe coaja ranii in fiecare zi, care cand rana se vindeca ia cutitul-intrebare si redeschide rana.Nu vreau sa uit cumva ca sunt in afara vietii mele, dar nici sa ma intorc intr-a mea nu vreau.

Sunt atat de defecta incat imi spun ca fericirea se poate reconstrui, ca uneori e mai bine sa fii singur decat cu cineva alaturi care sa nu mai fie cu tine,chiar si cand dormiti in acelasi pat. Absurditate, de parca ar exista ceva mai rau in viata decat singuratea.

Sunt atat de defecta incat admit ca la un moment dat suspensia asta in care traiesc va fi inchisa, i se va pune punct. Si ma bucur de asta, zicandu-mi ca va fi o experienta extraordinara, o colectie de amintiri pe care nu le-as fi avut. Ce daca amintirile astea nu pot fi impartasite cu nimeni. Sunt ca acei colectionari care sunt dispusi sa plateasca averi pe artefacte furate si sunt fericiti sa le poata admira doar ei, chiar daca in ascunzisul unui subsol, al unei pivnite, a carei unica cheie o au ei.
Oamenii sunt exhibitionisti si daca isi suprima pornirea astea fireasca nu pot sfarsi decat in patologie.

Prin urmare eu sunt un caz patologic.

parca e ceva mandrie in tonul cu care spun asta...

Neah, neah...

Chiar daca sunt suparato-deprimata nu ma voi tzipa aici :P

Primavara :)

E soare, cald, frumos, flori, zambete, rezolutii,promisiuni, confirmari,asteptari, bucurie.

Nu ma pot impotrivi si voi subscrie la bucurie, zambete, flori, frumos, cald si soare. Nu voi subscrie la promisiuni, confirmari, asteptari ... din contra voi dori din toata fiinta mea sa inscriu renuntari, infirmari, delasari, refuzuri.

Caci sunt puternica, neavand nevoie de nimeni... prin urmare dependentele nu se justifica.

A se remarca, tendinta exorcista din ultimele posturi.

Daca repeti cu voce tare si in gand anumite lucruri, ele se vor intampla.


Si revin la soare, cald, frumos, flori, zambete, bucurie :D

O Primavara frumoasa voua !

Multumesc

nu voi spune cui multumesc, stie el mai bine...

voi spune doar ca ii multumesc pentru ca a existat si in viata mea
pentru ca m-a lasat sa fiu asa cum vroiam sa fiu
pentru ca m-a ajutat sa fiu asa cum nu mai fusesem
pentru ca este asa nebun egoist mincinos si pasional cum este

pentru ca acum ma cunosc mai bine
si sunt mai femeie

vorba ceea experienta conteaza nu neaparat ce obtii la final

nebunie

putem sa-i spunem si leaving on the edge...
de fapt asa i s-a spus

pentru mine e cand aleg ceea ce nu ar trebui
cand aleg a simti in locul a a judeca
cand refuz morala
si previzibilul
si comoditatea
si linistea

cand aleg sa traiesc
nebuneste
fara sens
cu atat mai intens

cand aleg sa doara pana la nebunie
pentru ca stiu ca si voi primi pana la nebunie
nu imediat
nu cum ma astept
nu cu cine ma astept

exista o socoteala care ti se tine in viata
Doamne Doamne stie el acolo cand esti deficitar sau excedentar
si stie economie
chiar moderna

nu echilibreaza balanta pana cand piata nu e gata sa suporte echilibrul

candva spuneam ca mi-ar placea sa fiu singura in lume
fara grija altuia
fara indatoriri
fara responsabilitati
teribil de egoista
de inconstienta
de imprevizibila

sa ma trezesc azi si sa nu stiu cum imi va fii ziua
pentru ca aleg sa nu stiu
pentru ca las viata sa se intample
si pentru ca refuz atunci cand simt ca trebuie sa refuz
pentru ca accept atunci cand vreau
pentru ca ignor conventia
pentru ca sfidez morala
pentru ca nu am nici un motiv sa fac un lucru
si totusi il fac
pentru ca provoc necunoscutul
pentru ca desi nu cred, am curajul nebuniei

nu conteaza pentru ce
conteaza ce simt atunci cand o fac

poate da dependenta

si da

stearpa

sa fii gol

sa te simti gol, pe dinauntru

sa devii gol

sa nu mai simti

sa nu mai vrei

sa nu mai poti

sa nu ...

sa nu ai

sa nu poti da

sa nu poti mai ales lua
sa vrei sa dai

sa vrei sa ai

sa vrei sa fii

sa vrei sa fie
sa nu te lase

sa nu-ti interzica

sa astepti

sa urasti asteptarea
sa fii neputincios
sa fii inconstient

sa omori

sa inchizi usa vietii tale asa cum ar fi putut ea sa fie
sa realizezi ca nu poti

sa realizezi ca poti sa nu vrei

sa realizezi ca poti omori

si ca o faci

stearpa
inima

fiinta

minte

gol

nimic

dezolare

frica

neputand sti, mi-e frica
neputand avea, mi-e frica
neputand controla, mi-e frica
neputand vorbi, mi-e frica

nevrand sa cer, mi-e frica
nevrand sa dor, mi-e frica
nevrand sa uit, mi-e frica
nevrand sa sufar, mi-e frica
nevrand sa lovesc, mi-e frica

dorind sa fie, mi-e frica
dorind sa treaca, mi-e frica
dorind sa aman, mi-e frica
dorind sa se intample, mi-e frica

si eu urasc frica

Despre amante

am realizat ca amantele nu se imbolnavesc niciodata.

Nu le-a vazut nimeni bolnave vreodata, deci neexistand dovezi in sens contrar, se poate afirma ca ele sunt imune la boala.

Mi-e dor de vacanta

http://picasaweb.google.com/marius.andreiana/200712Herculane

http://picasaweb.google.com/marius.andreiana/200707Barcelona

http://picasaweb.google.com/marius.andreiana/200706Albena

http://picasaweb.google.com/marius.andreiana/200608Stipoasa

http://picasaweb.google.com/marius.andreiana/200607Sighisoara

http://picasaweb.google.com/marius.andreiana/200607PlaiulFoii

http://picasaweb.google.com/marius.andreiana/200606Stipoasa

Pour les connaisseurs

Mezzanine de l'Alcazar
Brazilelectro
Hed Kandai
Jazz funk sessions
Velvet Revolver
Whitesnake
Tracy Chapman
Wave music

Despre povesti si povestitori

Au fost odata dorinte, temeri, aspiratii,suparari, bucurii, lucruri extraordinare sau banale, care se doreau povestite oamenilor.

Ele se iveau de obicei la moment de odihna, de gand, de lene, de huzur, dar si de foame, frig si frica.

Povestile nu se nasc dintr-o data. Ele se nasc pas cu pas, fir cu fir, bob cu bob. Azi asa, maine asa pana povestea e gata :D

Povestile n-au acelasi final mereu, dupa cum n-au nici acelasi inceput.
Povestile din sud sunt altfel decat povestile din nord. Povestile de la cald sunt altfel decat povestile de la frig.

POvestile din padure, atfel decat povestile din campie. Povestile din afara altfel decat cele dinauntru.

De ce sunt ele diferite ? Nu doar datorita cadrului natural, desi asta tete face mai bland sau mai rau, mai lenes sau mai zorit, mai infometat de tot si toate sau mai modest. Dar si prin oamenii de acolo care aleg sa le spuna.

Povestitorii nu sunt neaparat cei care creaza povestea sau care traiesc povestea. Caci avem si povesti traite, care n-au fost dintotdeauna povesti. Ele au inceput prin a fii realitate, extraordinara, diferita, neasteptata, greu repetabila, dar realitate.

Povestitorii sunt cei ce duc mai departe povestea, care hraneste animalul dinauntru numit suflet.

Ei sunt amenintatori sau promitatori dupa cum ne dorim noi sa fie. Caci ei spun povestile doar la cererea noastra.

si j’avais quatre dromadaires

Avec ses quatre dromadaires
Don Pedro d’Alfaroubeira
Courut la monde et l’admira
Il fit ce que je voudrais faire
si j’avais quatre dromadaïres.

Mi-e somn de viata

asa ma simt eu azi

Oda sexului fizic

Je t'aime
oh, oui je t'aime!
moi non plus
oh, mon amour...
comme la vague irrésolu
je vais je vais et je viens
entre tes reins
et je
me retiens-je t'aime je t'aime
oh, oui je t'aime !
moi non plus
oh mon amour...
tu es la vague, moi l'île nue
tu va et tu viens
entre mes reins
tu vas et tu viens
entre mes reins
et je
te rejoins- je t'aime je t'aime
moi non plus
oh, mon amour...
comme la vague irrésolu
je vais je vais et je viens
entre tes reins
et je
me retiens
tu va et tu viens
entre mes reins
tu vas et tu viens
entre mes reins
et je
te rejoins- je t'aime je t'aime
oh, oui je t'aime !
moi non plus
oh mon amour...
l'amour physique est sans issue
je vais et je viens
entre tes reins
je vais et je viens
et je me retiens
non ! main-
tenant
Viens !

http://fr.youtube.com/watch?v=sHiMDB19Dyc&NR=1

21 de subiecte - si-au ramas doar

Au fost 21 :

1. Despre blandete * DONE
2. Foame de iubire - Nu exista iubire- Iubirea ca reactie chimica *DONE
3. Autosugestia. Iluziile. Refuzul realitatii *DONE
4. Ce vrem. Ce meritam. Ce obtinem *DONE
5. Egoism - compasiune *DONE
6. Timp. Rabdare. Nerabdare *DONE
7. Orgoliu. Pasiune *DONE
8. Proprietate. Posesie. Gelozie *DONE
9. Puterea lucrurilor nerostite
10. Nestiut. Inchipuit
11. Persuasiune. Motivatie
12. Plans. Ciuda. Durere
13. Singuratatea lor
14. Ce-i frumos. Ce'ti place
15. Barfa - boala romaneasca
16. Griji mari. Griji mici
17. Inconstienta. Curaj. Nepasare. Comoditate
18. Realitate. Perceptie
19. Despre povesti si povestitori
20. Planurile mele fictive de sarbatori
21. Alegerea barbatpantofilor *DONE

prin urmare au ramas 12 - doishpce:

9. Puterea lucrurilor nerostite
10. Nestiut. Inchipuit
11. Persuasiune. Motivatie
12. Plans. Ciuda. Durere
13. Singuratatea lor
14. Ce-i frumos. Ce'ti place
15. Barfa - boala romaneasca
16. Griji mari. Griji mici
17. Inconstienta. Curaj. Nepasare. Comoditate
18. Realitate. Perceptie
19. Despre povesti si povestitori
20. Planurile mele fictive de sarbatori

sa vedem cand s-or coace :D

A venit iarnaaaaaaaaa cea MUMOASA. Zambet. La multi ani :))

You gave me something
Like loving
And took me in so soon
You took my feelings
From nothing
Came back at noon
Just meet me
Im ready
To show myself to you

So if I lose my patience
You must try to understand
(try to understand)
If I lose my patience
Oh yeh

Cause you make me feel
Cause you make me feel wild
You touch my inner smile
You got me in the mood
So come on and make your rule
And free me

You make my wishes
As much as
Your kisses make me blue
Youve found my river
Now will you
Escape away too
But baby
Im ready
Im falling into you

So if I lose my patience
You must try to understand
(try to understand)
If I lose my patience
Oh yeh

Cause you make me feel
Cause you make me feel wild
You touch my inner smile
You got me in the mood
So come on and make your rule
And free me
Cause you make me feel wild
You touch my inner smile
You got me in the mood
So come on and make your rule
And touch my inner smile

Come get my inner smile
Smile
Smile
Yeh yeh

Sometimes I need to be alone
Theres times I need for you to phone
Sometimes you make me feel so high
Theres times I ask myself why