A fost odat' ca niciodat' un mare adevar turbat.
Era turbat de neagra turbare,
Caci nu putea ghici de'i fericit ori i se pare,
Nici nu stia de'i adeva au ba.
Intreba intr'una, dar nu se lamurea.
Primea raspunsuri vagi, sau aproximative,
Nesatisfacatoare, desi declarative.
Minciuna in schimb era linistita.
Nu avea probleme, caci n'avea constiinta.
Era calma si lina si invaluitoare,
Nu se straduia si era perfect convingatoare.
Oricine stie ca agitatia e suspecta,
Ca nu poti avea incredere in ea,
Ca denota o situatie abjecta,
Prin urmare adevarul agitandu-se,
Vrand sa inteleaga, sa stie, stresandu-se,
Nu reusea decat sa devina si mai putin veridic,
Sa se indoiasca de sine si fatidic,
Sa sfarseasca prin a deveni minciuna,
Pentru ca ea e blanda, draguta si buna.
Nu te obliga, nu te macina si nu te incrunta.
Te lasa sa faci ce vrei si te asculta
Apoi spune frumoase povesti,
Ppe care le doresti,
Si n'ai cum sa refuzi, sa te impotrivesti.
Plus ca buna crestere spune:
Ca unei adevarate doamne
Nu poti impune,
N'o poti acuza, brusca,
Brutaliza.
O adevarata dama prezinta incredere,
Buna crestere nu'i permite nici ei si nici tie
Sa fiti grosolani, sa dati dovada de badaranie.
Iata cum in lume, cu timpul adevarurile se transforma
Ce e usor de crezut, chiar daca e minciuna,
Devine adevarat, dupa cum adevarul care doare,
Minciuna e acuzat a fii, in gura mare.
luni, 22 octombrie 2007
Impresie de iarna
Ceru'i gri si gras. Da, da, gras, desi gri nu e o culoare care sa ingrase. Dar el zi e gras. E asha cumva bosumflat. pesemne de la atata plans i s'au umflat pleopele si da, parca e si nitel incercanat. Asta se intampla atunci cand plangi intr'una doua zile si o noapte.
Aerul e ascutit. Ascutit si aspru in acelasi timp. Cum te atinge, cum te ustura. E clar ca in asemenea conditii vitrege, nimeni nu vrea sa fie afara.
Inauntru insa avem doua situatii diferite : ori e foarte frig, in consonanta cu afara-ul, fie e cald si blajin, in antiteza cu afara-ul.
Acum sunt in inauntrul cald si blajin. Pentru ca afara e iute, inauntru e dulce. Pentru ca afara e aspru, inauntru evident nu poate fii decat moale.
Si chiar asha este, iar daca nu este, eu asa vad inaunutrul, si daca voi nu puteti vedea inseamna ca sunteti extraterestrii, ca voi sunteti in toamna, cand eu deja am intrat in iarna, ca vreti sa va fie frig si trist, cand mie imi e cald si voios.
Si zau ca ar fi bine sa va mutati in inauntrul pe care'l vad eu, pentru ca aici miroase a brad, a gutui puse la copt in fereastra, a cacao cu lapte, a toast si unt, a sare, de la covrigii cu susan si va mirosi a cozonac si a zahar ars. C'asha vreau eu :)
Aerul e ascutit. Ascutit si aspru in acelasi timp. Cum te atinge, cum te ustura. E clar ca in asemenea conditii vitrege, nimeni nu vrea sa fie afara.
Inauntru insa avem doua situatii diferite : ori e foarte frig, in consonanta cu afara-ul, fie e cald si blajin, in antiteza cu afara-ul.
Acum sunt in inauntrul cald si blajin. Pentru ca afara e iute, inauntru e dulce. Pentru ca afara e aspru, inauntru evident nu poate fii decat moale.
Si chiar asha este, iar daca nu este, eu asa vad inaunutrul, si daca voi nu puteti vedea inseamna ca sunteti extraterestrii, ca voi sunteti in toamna, cand eu deja am intrat in iarna, ca vreti sa va fie frig si trist, cand mie imi e cald si voios.
Si zau ca ar fi bine sa va mutati in inauntrul pe care'l vad eu, pentru ca aici miroase a brad, a gutui puse la copt in fereastra, a cacao cu lapte, a toast si unt, a sare, de la covrigii cu susan si va mirosi a cozonac si a zahar ars. C'asha vreau eu :)
De-a oamenii mari
Oficial sunt om mare de vreo 11 ani - mama, cat timp a trecut. In realitate nu cred ca m'am schimbat prea mult de cand eram liceana. Banuiesc ca am capatat o mai mare doza de curaj sau sa o numim inconstienta.
De atunci, din vremea in care inca mi se mai spunea ca sunt doar un copil, am ramas un copil, dar unul care se joaca de'a oamenii mari. Joaca asta de'a oamenii mari are tot felul de etape, pasi, ritualuri de implinit. In primul rand trebuie sa'ti finalizezi studiile (alea teoretice sau ale vietii). De fapt si ale teoretice si ale vietii. Pentru mine a fost chiar mai usor sa le termin pe cele teoretice, erau intr-un limbaj si se inscriau in limite comportamentale ce-mi fusesera clar explicate, care mi'erau cunoscute, ale caror limite pozitive si negative le stiam.
Puteam sa le recunosc, puteam sa le categorisesc, puteam sa prevad si sa influentez rezultatele viitoare ale actiunilor curente.
In ceea ce priveste scoala vietii - ma face sa zambesc sintagma asta, prima data am auzit in tramvaiul 23,cand un peste incerca sa vanda serviciile unei dame unui barbat care parea a avea bani dar si interes pentru acele servicii. Sau poate era tatal care incerca sa-si vanda fiica, ca pe un bun, eventual singurul de pret - prin faptul ca i se putea aplica un pret. Fata era laudata ca nefiind scolita in sensul educatiei prin institutiile de invatamant dar avand ceea ce e mult mai important : "scoala vietii". Pesemne scoala vietii insemna ca ea cunoscuse (intim si profund) multi oameni ( unde oamenii sunt barbatii, femeile fiindu'le anexe, accessorii, aparate menite sa faca viata comoda si uneori placuta). Sau poate insemna ca traise multe, mai curand rele decat bune, nu se mai speria de ele, nu ar fi fugit de greutati, de rautate, de violenta, pentru ca de acum stia ca oriunde s-ar fi ascuns, tot asta ar fi gasit, si cel putin, raul cunoscut e mai bun decat unul nou, cu care ar trebui sa te obisnuiesti.
Scoala vietii, o mai fii insemnat si faptul ca avea copii, la care eventual renuntase, ii abandonase prin vreun ungher, ca pe niste accidente, evident neplacute, oricum neprevazute. Si daca accidentul s-a produs usor, ar trebui sa se poate si dezintample la fel de usor. Societatea a facut ca viata sa'i fie asa de grea, societatea e responsabila pentru ea. Doar ca societatea asta e facuta din oameni, care se aseamana teribil de mult si care reactioneaza la fel. E greu nu sa faci rau, nu sa nu faci rau, e greu sa faci bine. Presupune o intentie, dar si asumarea responsabilitatii binelui. Pentru ca binele deranjeaza. Nimeni nu asteapta binele, pe langa faptul ca nimeni nu mai poate azi recunoaste binele. E doar ceva diferit de ceea ce vedem in fiecare zi. Acte bune gratuite nu exista si atunci sigur ce-l ce greseste cu binele, are de fapt intentiile lui secrete, agenda lui ascunsa. Fie doar si cativa metri patrati in rai.
Spuneam de finalizare studii, asta ar fii un pas (obligatoriu sau nu, depinde de fiecare dintre noi, sau de fiecare oicumena in care traim, daca studiile sunt percepute ca utile, ca aducand valoare), un alt pas e - si nu neaparat in ordinea asta- obtinerea unei slujbe, apoi realizarea unui camin, atat in sens practic si vizibil - casa, masina etc, dar si in sens social - familie, celula de baza a societatii, perechea, copii si poate - daca ai disponibilitate, timp si mijloace, prieteni.
Jucandu-ma de'a oamenii mari, am pornit-o grabnic pe drumul mai sus trasat: am obtinut o slujba, am bifat partea usor de indeplinit a caminului : am un imobil, nu de tot, ci in "codevalmashie cu banca", cum ar spune un prieten al meu. Prieteni am, putini dar buni-zic eu. Oricum buni pana la proba contrarie. Ce ar mai fii de indeplinit : masina, si familia, nu ?
Dar pentru ca nu sunt un om mare de'adevaratelea, voi trisa si in loc de familie, voi satisface curiozitati, in loc de obligatii si drepturi, voi fura bucurii, in loc de maturitate si responsabilitate, voi alege inconstienta, nerabdarea, lipsa de griji.
Problema mea e, ca problema oricarui hot : cat timp voi putea sa-mi fac meandrele, cand oare voi fii prinsa si sanctionata. Sanctionarea va veni din exterior, sau e deja in mine, bine codata si insusita, astfel incat eu inca sa nu stiu, dar incet incet, ea sa iasa la suprafata ? Cat timp oare voi mai avea parteneri de inselatorie ? Nu exista crima perfecta, iar singuratatea e cea mai sigura pedeapsa din toate. Cand parteneri-mi vor disparea, cand voi fii singurul specimen de copil care se juca de'a oamenii mari, dar nu era unul, atunci pesemne ca acel copil va muri. Nu stiu ce va ramane in urma lui. Pesemne o mare absenta. Sper sa nu doara si sper sa existe anestezice pentru el. Sau si mai bine, sper ca poti uita cum e sa fii copil.
De atunci, din vremea in care inca mi se mai spunea ca sunt doar un copil, am ramas un copil, dar unul care se joaca de'a oamenii mari. Joaca asta de'a oamenii mari are tot felul de etape, pasi, ritualuri de implinit. In primul rand trebuie sa'ti finalizezi studiile (alea teoretice sau ale vietii). De fapt si ale teoretice si ale vietii. Pentru mine a fost chiar mai usor sa le termin pe cele teoretice, erau intr-un limbaj si se inscriau in limite comportamentale ce-mi fusesera clar explicate, care mi'erau cunoscute, ale caror limite pozitive si negative le stiam.
Puteam sa le recunosc, puteam sa le categorisesc, puteam sa prevad si sa influentez rezultatele viitoare ale actiunilor curente.
In ceea ce priveste scoala vietii - ma face sa zambesc sintagma asta, prima data am auzit in tramvaiul 23,cand un peste incerca sa vanda serviciile unei dame unui barbat care parea a avea bani dar si interes pentru acele servicii. Sau poate era tatal care incerca sa-si vanda fiica, ca pe un bun, eventual singurul de pret - prin faptul ca i se putea aplica un pret. Fata era laudata ca nefiind scolita in sensul educatiei prin institutiile de invatamant dar avand ceea ce e mult mai important : "scoala vietii". Pesemne scoala vietii insemna ca ea cunoscuse (intim si profund) multi oameni ( unde oamenii sunt barbatii, femeile fiindu'le anexe, accessorii, aparate menite sa faca viata comoda si uneori placuta). Sau poate insemna ca traise multe, mai curand rele decat bune, nu se mai speria de ele, nu ar fi fugit de greutati, de rautate, de violenta, pentru ca de acum stia ca oriunde s-ar fi ascuns, tot asta ar fi gasit, si cel putin, raul cunoscut e mai bun decat unul nou, cu care ar trebui sa te obisnuiesti.
Scoala vietii, o mai fii insemnat si faptul ca avea copii, la care eventual renuntase, ii abandonase prin vreun ungher, ca pe niste accidente, evident neplacute, oricum neprevazute. Si daca accidentul s-a produs usor, ar trebui sa se poate si dezintample la fel de usor. Societatea a facut ca viata sa'i fie asa de grea, societatea e responsabila pentru ea. Doar ca societatea asta e facuta din oameni, care se aseamana teribil de mult si care reactioneaza la fel. E greu nu sa faci rau, nu sa nu faci rau, e greu sa faci bine. Presupune o intentie, dar si asumarea responsabilitatii binelui. Pentru ca binele deranjeaza. Nimeni nu asteapta binele, pe langa faptul ca nimeni nu mai poate azi recunoaste binele. E doar ceva diferit de ceea ce vedem in fiecare zi. Acte bune gratuite nu exista si atunci sigur ce-l ce greseste cu binele, are de fapt intentiile lui secrete, agenda lui ascunsa. Fie doar si cativa metri patrati in rai.
Spuneam de finalizare studii, asta ar fii un pas (obligatoriu sau nu, depinde de fiecare dintre noi, sau de fiecare oicumena in care traim, daca studiile sunt percepute ca utile, ca aducand valoare), un alt pas e - si nu neaparat in ordinea asta- obtinerea unei slujbe, apoi realizarea unui camin, atat in sens practic si vizibil - casa, masina etc, dar si in sens social - familie, celula de baza a societatii, perechea, copii si poate - daca ai disponibilitate, timp si mijloace, prieteni.
Jucandu-ma de'a oamenii mari, am pornit-o grabnic pe drumul mai sus trasat: am obtinut o slujba, am bifat partea usor de indeplinit a caminului : am un imobil, nu de tot, ci in "codevalmashie cu banca", cum ar spune un prieten al meu. Prieteni am, putini dar buni-zic eu. Oricum buni pana la proba contrarie. Ce ar mai fii de indeplinit : masina, si familia, nu ?
Dar pentru ca nu sunt un om mare de'adevaratelea, voi trisa si in loc de familie, voi satisface curiozitati, in loc de obligatii si drepturi, voi fura bucurii, in loc de maturitate si responsabilitate, voi alege inconstienta, nerabdarea, lipsa de griji.
Problema mea e, ca problema oricarui hot : cat timp voi putea sa-mi fac meandrele, cand oare voi fii prinsa si sanctionata. Sanctionarea va veni din exterior, sau e deja in mine, bine codata si insusita, astfel incat eu inca sa nu stiu, dar incet incet, ea sa iasa la suprafata ? Cat timp oare voi mai avea parteneri de inselatorie ? Nu exista crima perfecta, iar singuratatea e cea mai sigura pedeapsa din toate. Cand parteneri-mi vor disparea, cand voi fii singurul specimen de copil care se juca de'a oamenii mari, dar nu era unul, atunci pesemne ca acel copil va muri. Nu stiu ce va ramane in urma lui. Pesemne o mare absenta. Sper sa nu doara si sper sa existe anestezice pentru el. Sau si mai bine, sper ca poti uita cum e sa fii copil.
vineri, 19 octombrie 2007
Le jeux à cache - cache
Je joue un jeux
assez dangereux.
Un jeux d'horage,
feu intérieur sauvage,
qui mets le coeur en suspense,
à prendre des sentiments intenses
sans se soucier de l'âme
de la patience et de la gamme
des espoirs, souvenirs et désirs.
Dans lequel apparaîment je follâtre pour le plaisir
mais je trouve pas l'appât
autant recherché et qui me laisse pas
m'arreter
me pencher
me reposer
puisque
ceci dira accepter la defaite,
ou bien accepter la retraite
dans une vie paisible,
tellement risible
et surtout ennuyeuse,
puisque pas douleureuse,
pas tourmentée
uniquement fatiguée...
Joc
un joc periculos,
Un joc de furtuna,
de foc interior, de urgie nebuna,
care'mi lasa inima prada
sentimentelor gramada.
Caruia nu'i pasa de suflet
de rabdarea si de sirul
sperantelor, amintirilor, dorintelor vuiet.
In care par a vagabonda in cautarea placerii
negasind hrana care sa ma sature
cautarea s'astampere.
Care nu ma lasa
sa ma opresc
sa ma plec
sa m'odihnesc
Caci ar insemna sa recunosc infrangerea
sau ceea ce'nseamna renuntarea
in fata unei vieti linistite,
de plâns,
atat de plictisite,
pentru ca nedureroasa
amorfa,
ci doar obosita.
assez dangereux.
Un jeux d'horage,
feu intérieur sauvage,
qui mets le coeur en suspense,
à prendre des sentiments intenses
sans se soucier de l'âme
de la patience et de la gamme
des espoirs, souvenirs et désirs.
Dans lequel apparaîment je follâtre pour le plaisir
mais je trouve pas l'appât
autant recherché et qui me laisse pas
m'arreter
me pencher
me reposer
puisque
ceci dira accepter la defaite,
ou bien accepter la retraite
dans une vie paisible,
tellement risible
et surtout ennuyeuse,
puisque pas douleureuse,
pas tourmentée
uniquement fatiguée...
Joc
un joc periculos,
Un joc de furtuna,
de foc interior, de urgie nebuna,
care'mi lasa inima prada
sentimentelor gramada.
Caruia nu'i pasa de suflet
de rabdarea si de sirul
sperantelor, amintirilor, dorintelor vuiet.
In care par a vagabonda in cautarea placerii
negasind hrana care sa ma sature
cautarea s'astampere.
Care nu ma lasa
sa ma opresc
sa ma plec
sa m'odihnesc
Caci ar insemna sa recunosc infrangerea
sau ceea ce'nseamna renuntarea
in fata unei vieti linistite,
de plâns,
atat de plictisite,
pentru ca nedureroasa
amorfa,
ci doar obosita.
Ennui - SYLVIA PLATH
Tea leaves thwart those who court catastrophe,
designing futures where nothing will occur:
cross the gypsy’s palm and yawning she
will still predict no perils left to conquer.
Jeopardy is jejune now: naïve knight
finds ogres out-of-date and dragons unheard
of, while blasé princesses indict
tilts at terror as downright absurd.
The beast in Jamesian grove will never jump,
compelling hero’s dull career to crisis;
and when insouciant angels play God’s trump,
while bored arena crowds for once look eager,
hoping toward havoc, neither pleas nor prizes
shall coax from doom’s blank door lady or tiger.
designing futures where nothing will occur:
cross the gypsy’s palm and yawning she
will still predict no perils left to conquer.
Jeopardy is jejune now: naïve knight
finds ogres out-of-date and dragons unheard
of, while blasé princesses indict
tilts at terror as downright absurd.
The beast in Jamesian grove will never jump,
compelling hero’s dull career to crisis;
and when insouciant angels play God’s trump,
while bored arena crowds for once look eager,
hoping toward havoc, neither pleas nor prizes
shall coax from doom’s blank door lady or tiger.
Ennui
Je m'ennuie éperdument et je sais pas quoi en faire.
Autrement dit, j'ai à faire mais aucune envie à le faire, puisque ça veut dire déposer une effort ou même pas, mais se concentrer, se focuser, rester accrocher à une chose pour un certain délai. Et j'ai pas envie.
Vous vous rendez compte: envie et ennui commence avec "e" les deux. Comme l'envie c'est l'opposé de l'ennui ou "the other way around" c.a.d à l'inverse : l'envie est l'opposée de l'ennui, je me demande si je ne passe pas ma vie à penduler entre les deux.
Aujourd'hui c'est l'ennui. Ceci veut dire que demain ce sera l'envie ?
Peut être je vais v'annoncer ceci lundi :P, mais qui sais, je serais problablement en état ennui lundi aussi...
Autrement dit, j'ai à faire mais aucune envie à le faire, puisque ça veut dire déposer une effort ou même pas, mais se concentrer, se focuser, rester accrocher à une chose pour un certain délai. Et j'ai pas envie.
Vous vous rendez compte: envie et ennui commence avec "e" les deux. Comme l'envie c'est l'opposé de l'ennui ou "the other way around" c.a.d à l'inverse : l'envie est l'opposée de l'ennui, je me demande si je ne passe pas ma vie à penduler entre les deux.
Aujourd'hui c'est l'ennui. Ceci veut dire que demain ce sera l'envie ?
Peut être je vais v'annoncer ceci lundi :P, mais qui sais, je serais problablement en état ennui lundi aussi...
luni, 15 octombrie 2007
Despre foame si false asteptari
Suna frumos " false asteptari" de fapt ele nu's false deloc sunt cat se poate de reale, dar falsitatea le'ar veni din nerealism.
Vorbeam candva despre starea de "asteptac". Asteptarile sunt ale lui in mod cert. Si totusi te poti plictisi de asteptari, ele pot fii foarte obositoare. Si cat de bine e cand ai obosit de ele, caci atunci, si doar atunci - oricat ai incerca sa le fentezi altfel- poti renunta la ele, le poti abandona fara urma de regret.
De fapt viata e foarte simpla, oamenii o complica. Viata e o insiruire de evenimente, poate fii foarte bine desenata pe o curba determinata de axa experientelor si axa timpului. Nu stiu ce forma are curba, daca e exponentiala sau logaritmica, nici cum ar fi bine sa fie ea, dar cert este ca incepe intr-un punct si se termina intr'un altul. Viata poate fii privita obiectiv ca o suma de decizii, ea se desfasoara indiferent de asteptari, dorinte, regrete, sentimente.
Viata poate fii o functie plictisitor de calma de forma f(x)=1 sau 0, unde 1 este actiunea la momentul 0 si 0 este inactiunea la acelasi moment.
Actiunea sau inactiunea se refera la a raspunde sau nu, la stimulii ce se manifesta la un moment dat.
Daca timpul este o functie matematica, si sigur este, viata poate fii si ea.
Singurii care nu pot fii definiti printr-o functie suntem noi oamenii. De fapt ma insel si banuiesc ca psihologii mi-ar putea spune ca si oamenii pot fi definiti printr-o functie in care termeni ar putea fii : familia, mediul, educatia, prietenii, slujba, credintele populare, conditionarile societatii, lipsa sau excesul anumitor substante in organism, contextul social, politic, economic, locatia geografica etc
Si sigur exista printre noi, acei oameni care sa poata utiliza aceasta functie in directia dorita de ei.
Vorbind despre foame: ea este de fapt denumirea generica a lucrurilor care ne fac sa variem la stanga sau la dreapta pe curba vietii noastre. Foamea e foame de energie, foamea de ispite, foamea de marire, foamea de putere, foamea de bani, foamea de confort, foamea de cunoastere, foamea de iubire.
Daca ar fii sa ma incadrez intr'una dintre categorii, m'ash incadra in categoria unde n'am atins inca la nici un punct satietatea. Stiu eu care'i ceea :)
Iar satietatea se atinge prin expunere repetata la stimuli. Sensibilitatea scade o data cu frecventa si intensitatea expunerii.
Teoria asta ma sperie zau. Asta nu inseamna decat ca odata primit ceea ce'ti doresti, te vei satura, vei uita cat de mult ti'ai dorit acel ceva, vei ajunge sa'l dispretuiesti, sa nu'i apreciezi valoarea si existenta.
Inca o dovada a animalului ciudat care suntem : nu ne place si nu ne dorim decat ce nu putem avea. Si atunci fericirea nu e o stare durabila, banuiesc ca tine tot atat cat un orgasm ( ca sa fiu si triviala in acest post). Bine dar asta o stim de la nea Aristotel zicere.
Prin urmare, voi continua sa fac ce am facut si pana acum : imi voi dori doar ce nu pot avea. Acum insa fiind avertizata ar trebui sa nu ma mai doara neimplinirea, pentru ca de fapt asta imi doresc.
Vorbeam candva despre starea de "asteptac". Asteptarile sunt ale lui in mod cert. Si totusi te poti plictisi de asteptari, ele pot fii foarte obositoare. Si cat de bine e cand ai obosit de ele, caci atunci, si doar atunci - oricat ai incerca sa le fentezi altfel- poti renunta la ele, le poti abandona fara urma de regret.
De fapt viata e foarte simpla, oamenii o complica. Viata e o insiruire de evenimente, poate fii foarte bine desenata pe o curba determinata de axa experientelor si axa timpului. Nu stiu ce forma are curba, daca e exponentiala sau logaritmica, nici cum ar fi bine sa fie ea, dar cert este ca incepe intr-un punct si se termina intr'un altul. Viata poate fii privita obiectiv ca o suma de decizii, ea se desfasoara indiferent de asteptari, dorinte, regrete, sentimente.
Viata poate fii o functie plictisitor de calma de forma f(x)=1 sau 0, unde 1 este actiunea la momentul 0 si 0 este inactiunea la acelasi moment.
Actiunea sau inactiunea se refera la a raspunde sau nu, la stimulii ce se manifesta la un moment dat.
Daca timpul este o functie matematica, si sigur este, viata poate fii si ea.
Singurii care nu pot fii definiti printr-o functie suntem noi oamenii. De fapt ma insel si banuiesc ca psihologii mi-ar putea spune ca si oamenii pot fi definiti printr-o functie in care termeni ar putea fii : familia, mediul, educatia, prietenii, slujba, credintele populare, conditionarile societatii, lipsa sau excesul anumitor substante in organism, contextul social, politic, economic, locatia geografica etc
Si sigur exista printre noi, acei oameni care sa poata utiliza aceasta functie in directia dorita de ei.
Vorbind despre foame: ea este de fapt denumirea generica a lucrurilor care ne fac sa variem la stanga sau la dreapta pe curba vietii noastre. Foamea e foame de energie, foamea de ispite, foamea de marire, foamea de putere, foamea de bani, foamea de confort, foamea de cunoastere, foamea de iubire.
Daca ar fii sa ma incadrez intr'una dintre categorii, m'ash incadra in categoria unde n'am atins inca la nici un punct satietatea. Stiu eu care'i ceea :)
Iar satietatea se atinge prin expunere repetata la stimuli. Sensibilitatea scade o data cu frecventa si intensitatea expunerii.
Teoria asta ma sperie zau. Asta nu inseamna decat ca odata primit ceea ce'ti doresti, te vei satura, vei uita cat de mult ti'ai dorit acel ceva, vei ajunge sa'l dispretuiesti, sa nu'i apreciezi valoarea si existenta.
Inca o dovada a animalului ciudat care suntem : nu ne place si nu ne dorim decat ce nu putem avea. Si atunci fericirea nu e o stare durabila, banuiesc ca tine tot atat cat un orgasm ( ca sa fiu si triviala in acest post). Bine dar asta o stim de la nea Aristotel zicere.
Prin urmare, voi continua sa fac ce am facut si pana acum : imi voi dori doar ce nu pot avea. Acum insa fiind avertizata ar trebui sa nu ma mai doara neimplinirea, pentru ca de fapt asta imi doresc.
luni, 1 octombrie 2007
Ar fi trebuit sa scriu despre
naivitate si prietenie
Despre naivitate, nu mai are rost sa scriu, o practic cu evlavie in fiecare zi chiar daca continua sa ma enerveze persistenta'mi.
Despre prietenie doar atat : multumesc, nu stiu cui ar trebui sa indrept multumirile astea, dar multumesc ca exista prieteni.
atat
Despre naivitate, nu mai are rost sa scriu, o practic cu evlavie in fiecare zi chiar daca continua sa ma enerveze persistenta'mi.
Despre prietenie doar atat : multumesc, nu stiu cui ar trebui sa indrept multumirile astea, dar multumesc ca exista prieteni.
atat
Abonați-vă la:
Postări (Atom)