inceput de sfarsit

Se plictisea. Era a 365XI18-a zi de cand statea in acea cladire, se plimba in acel perimetru, vedea acele ziduri mascate stangaci de vegetatie, dar pe care generatii de copii si tineri le mazgalisera refulandu-si astfel un sentiment incert de ar apasator pe care abia acum si-l putea define, era curiozitatea dar si revolta impotriva unor legi ilogice, dar pe care toti le respectau pentru ca asa trebuia.
Mai avea o luna pana cand putea sa iasa din acest labirint inchis. Asteptase asta dintotdeauna, dar dorinta de a evada fusese mai puternica in acea zi.

Avea sa fie deplasat impreuna cu alti tineri nascuti in acelasi an in sectorul adultilor unde pana la varsta de 50 de ani va trai, munci, iubi,dupa care va fi mutat in sectorul varstnicilor poate impreuna cu sotia sa daca ar fi fost considerata inutila pentru viitor societatii.

El statea destul de bine fata de altii, nu-si gasise iubirea vietii in sectorul tinerilor. Asta spre deosebire de prietenul sau care se indragostise iremediabil de o fata mai mica cu doi ani decat el. Acum erau separati, ea neputand parasi sectorul decat dupa varsta de 18 ani si apoi cate nu se pot schimba in doi ani.
Incercasera sa afle de ce convietuiau despartiti in sectoare cand in cartile de istorie, se spunea ca de milenii oamenii traiau impreuna indiferent de varsta, ca batranii le erau profesori celor tineri si se respectau reciproc. NImeni nu-i explicase vreodata ce e aceea « respect », nici de ce nu mai coexistau cele trei grupe.
Se vorbea desprea Marea Schisma a celor 3 varste, cand se pusese baza celor 3 sectoare. DE o saptamana era obsedat de acest trecut pe care el, la a doua generatie postschimatica nu avusese prilejul sa-l cunoasca fizic.
Totul a pornit din ziua cand langa zidul ce despartea sectorul A1-tineret, de cel al varstnicilor –A3, a gasit un obiect de lemn intors la unul din capete ; stia ce este desi in sectorul lui nimeni nu folosise asa ceva vreodata. Era un baston ca acela folosit de Marele Intelept al conducerii partii rasaritene a Europei. Acolo la nivel inalt nu se punea problema varstei, trebuia sa fii un om care sa poata conduce destinele omenirii in spiritul Noii Legi.
Asa isi daduse seama ca dincolo de zid era sectorul varstnicilor si de aici pana la a pune intrebari si a cauta raspunsuri nu era decat un pas – urias pentru ideologia noua, insesizabil pentru el.
-------------------------------------------------------------
Trecuse un an de cand implinise 50 de ani si trecuse in sectorul A3 ; toti il privisera atunci ca terminat, rebut al societatii, inutil si incomod derularii vietii celorlalti. Dar el nu simtea la fel. Stia ca avea inca multe de dat, il durea si pentru ca nu era unul din acei oameni imbatraniti prematur, bolnaviciosi si ticaiti. Nu-si arata deloc varsta reala, femeile il gaseau atragator dar daca ii poti minti pe cei din jur, dosarele, anuarele nu pot fi mintite si sperantele pe care si le facuse fura inutile.
Acum era aici intreb batranei si oameni complexati de varsta critica, trebuind sa se supuna unor tabieturi idioate si unor activitati pentru retardati mental.Era enervant sa vada ca in jur ceilalti nu erau neaparat impacati, dar sigur inglobati in acest sistem existential si nu reactionau in nici un fel, de parca ar fi fost roboti. Incepuse sa i se para inutil zbuciumul acesta care-l consuma in conditiile existente mai mult decat ar fi trebuit.
Intr-o zi gasise pe faleza, pe o banca un batranel mort. Moartea il suprinsese in incercarea de a –si pune bastonul pe banca. Mana ii intepenise in aer, iar bastonul cazuse pe jos. Era ceva inspaimantator in aceasta imagine ce mergea dincolo de spaima mortii, era ceva ce ii inspira ideea de inutilitate si nedreptate. Dupa ce atatia ani servise societatea si pe comandant, omul murea inchis intru-un azil nestiut de cei de afara, ignorat de cei din jur, carora moartea le devenise draga prin speranta unei posibile evadari. Nu era nici macar cinica aceasta disparitie. Era asa cum fusese si viata in sectorul A3 : jalnica, pur si simplu ridicola.
Batranelul zacea in fata lui si toata privelistea ii sporea furia mocnita in suflet atata timp.
Isi spusese ca daca nu va gasi un om care sa-i impartaseasca revolta, va actiona si singur. Bastonul acela ii aduse aminte ca promisiune si-i dadu certitudinea ca nimeni nu era dispus sa-l ajute, nici macar nu erau constienti ca pot face orice altceva decat sa vegeteze – erau rebuturi ale societatii nu ?

Privea in gol si gandurile se loveau de peretii constiintei amplificand acea rezonanta dureroasa, treptat insa privirea in care i se concentrau razvratiri se focaliza pe o masa intunecata si zgrunturoasa. Il intriga aspectul acela neregulat, nu-l putea defini si atunci iesi din interiorul sufletesc incercand sa inteleaga ce reprezenta. Era un zid, unul dintre cele mai banale, prea banal chiar pentru ceea ce reprezenta de fapt. Era zidul ce delimita granita dintre sectoarele A1 si A3. Dincolo de el erau tineriim cei mai puternic afectati de acest regim stupid, tocmai pentru ca nu-si dadeau seama de el.
Se destinse si un suspin ii strabatu fiinta. Pentru o clipa crezuse ca gasise o cale de salvare, o portita de comunicare, dar apoi realiza ca cei de dincolo nu aveau cu ce sa-l ajtue. Ar fi fost chiar amuzant ca niste copii sa inteleaga ceea ce el nu reusi sa cuprinda cu constiinta decat dupa o viata petrecuta in « folosul societatii. »
Daca ar fu avut posibilitatea sa cunoasca adevarata cauza a acestei situatii, in mod sigura nu s-ar fi incatusat in labirintul presupunerilor, dorintelor si revoltelor interioare, toate nascute din constituirea unei constiinte. Atunci cand aflase de acele lucruri nu se gandise ca le poate folosi si altfel decat ii era dictat sa o faca. Era prea sigur de prezent, nu-si punea problema a ceea ce va urma, era mandru de apartenenta la sectorul A2, la cei indispensabili existentei speciei umane. Aiureli. Cati oare cred si azi in ele. Lucrase in sistemul arhivelor secrete si era pentru el atunci o mare onoare aceasta dovada de incredere. Acum era doar o experienta extreme de folositoare. Stia de la ce pornise tot. Isi amintea cat de ridicol, de indignat fusese fata de varstnicii care putusera inainte de Marea Schisma sa neglijeze si sa subestimeze rolul fundamental al celor care lucrau pentru buna existenta a lumii. Inventasera chiar un dicton : » Cine nu are un batran, sa-l cumpere ». De parca viata ar fi fost imposibila fara un varstnic. Oare dictonul era adevarat ? – se intreba el acum.
Nu stia sigur, nu avea posibilitatea sa-l demonstreze, sa si-l demonstreze…
Cauzei Schismei fusese conflictul dintre generatii, adancit de descoperirile stiintifice ce dusesera la specializarea indivizilor si fragmentarea existentei societatii pe categorii de varsta ce cu timpul pierdusera contactul unele cu altele, ce incepusera sa se stanjeneasca reciproc, pana cand aparura primele altercatii, degenerate apoi in adevarate conflicte psihologice dintre generatii, ce incepura sa distraga atentia impricinatilor de la datoriile sociale. Marile puteri se vedeau nevoite sa creeze legi separate pentru fiecare categorie de varsta, de asemeni participarea la viata sociala se facea evitand pana la anulare interferentele intre aceste grupe de varta.
Se lucrase si la ideologia fiecarei grupe, tinerii erau cei ce maine vor duce responsabilitatea lumii pe umeri, grupa mijlocie era prezentul societatii, indispensabili vietii pe Pamant, intretinatorii celorlalte doua grupe.
Varstnicii- bolnavi si timorati déjà de starea lor fizica, fusesera in cele din urma perceputi de celelalte grupuri ca inutili, incomozi, mai greu de suportat decat rebuturile de fabricatie.
Isi intoarse privirea de la zid, oricum era inutil sa-si indrepte sperantele spre cei mai putin constienti de rolul lor, de puterea lor in aceasta societate.
Pe banca in aceeasi tragi-comica pozitie era batranelul. O grimasa ce caracteriza mai mult decat perfect viata ii schimonosea fata. Bastonul cazut pe jos ii atrase atentia. Se apleca si-l lua. Era un baston din lemn de nuc, bine lustruit, fara nici un insemn. Il frigea sufletul si-l facu sa-si piarda controlul. Se intoarse brusc spre sectorul A1 si-l arunca peste zid.
« De ce ?? » fu singurul tipat ce izbucni din strafundurile sufletului, il elibera aparent de tensiunea aceea imensa, stia insa ca era doar o eliberare de moment.
-----------------------------
Dupa ce gasise bastonul, prima intrebare ce si-o puse fu daca cei de dincolo aratau ca Marele Intelept, acela la care mai vazuse un baston. Evident ca da, din moment ce foloseau un baston. Acum intelegea de ce erau considerati inutili cei de dincolo, pentru ca nu-si putea mentine singuri echilibrul si cu atat mai putin viata lor sau a celor din jurul lor.
Totul coincidea pana acum cu ce fusese invatat. Dar daca vastnicii erau inutili, de ce exista unul care-i conducea ? Inseamna ca el nu era ca toti ceilalti varstnici, daca era pus sa decida soarta unei omeniri.
Ba nu, pentur ca tremura mereu, chiar si cand vorbea. Mai si ducea in permanenta o batista la gura de fiecare data cand tusea- un tusi inecat, care-l facea sa-si acopere intreaga fata zbarcita cu acea batista enorma.
Dar atunci…. Nu, nu era treaba lui, erau altii cei pe care sa-i intereseze treburile astea.
------------------------------
Sectorul A3 devenise exasperant, privea in fiecare zi cum viata sa se scurge, se apropie din ce in ce mai mult de stadiul acela ireversibil si asta nu numai psihic ci chiar si fizic.
Avea sansa deosebita de a innebuni. In afara de moarte era singura solutie pentru a aneantiza constiinta unei vieti ce devenise din ce in ce mai insuportabila. Ar fi fost bine sa fie asa, dar era prea constient, prea lucid pentru a putea trece dincolo, pentur a putea inlocui sau confunda realitatea.
Incerca de vreo doua luni, sa-l convinga de dreptatea proprie si veridica pe un nou venit. Il vazuse atlfel decat pe ceilalti, vorbind ceea ce gandea. CHiar daca uneori erau ilogice spusele acestuia.
El vorbea despre o revolta in A1, ori acest lucru era imposibil. Intelegea, ca o revolta sa izbucneasca in A2 sau aici, dar nu acolo unde copii aceia nici nu intuiau mecanismul implacabil. Noul venit parea de acord cu el numai ca era greu sa-l faca sa taca atunci cand era cineva in preajma. Daca nu l-ar fi impiedicat, ar fi fost in stare sa strige in gura mare tot ce discutasera ei doi.
Aflase in urma cu o saptamana de ce se comporta asa. IN a2 lucrase in mediu toxic si in urma cu 3 ani, fusese internat intr-un spital psihiatric. Fusese declarat vindecat acum un an. Se pare insa ca recidivase. Il internara si aici pentru ca asa nimeni sa nu ia in consideratie aberatiile nebunului.
Alex se mai gandea uneori la acel baston, dar nu credea ca el va insemna ceva pentru cei de dincolo. SI daca totusi ce spusese nebunul despre A1 era adevarat ? Inseamna ca totusi cineva vazuse si intelesese. Oricum o vizita la zidul de despartire nu putea decat sa-l ajute sa stie.
--------------------------------
In A1 intr-adevar era revolta. Totul incepuse de la doi tineri. Unul a carui iubire trebuia sa mai ramana in sector inca doi ani in timp ce el urma sa plece in A2 si al doilea,care parea creierul acelui duet rebel si care surprinsese autoritatile si pe cei din sector prin informatiile pe care le detinea. Iar acestea fusesera intarite dupa ce condusi de logica verificasera aria zidului despartitor. Intr-una din seri descoperisera un bilet aruncat de un locuitor din A3 sin care era descrisa viata din A2 si A3, organizarea lipsita de sentiment si sens in ceea ce priveste relatiile interumane. Scria acolo ca e inadmisibil ca membrii unei societati sa fie separati functie de varsta, lucru dovedit chiar de componenta grupului conducator. Chiar la acel nivel era considerata imposibila conducerea uneii lumi fara inteligenta si experienta batranilor, dinamismul adultilor si entuziasmul tinerilor. Scrisoarea fusese citita de supraveghetori dupa care seful acestora primise ordin sa o distruga si sa-l retina pe autor. Se intuise ca tanarul atat de bine informat era destinatarul scrisorii.
Fusesera inchisi pe viata,iar anturajul lor declarat in carantina si transferati in zona de izolare, care de altfel nu mai fusese de mult folosita din perioada anularii pazei la zidurile despartitoare. Se implinisera atunci zece ani de cand nu mai incercase nimeni sa comunice cu cei de dincolo. Generatiile ce-si cunosteau rudele de acolo trecusera de mai bine de 25 de ani si amintirea lor nu mai era asociata cu ideea ultimilor reprezentanti ai vechiului regim. Bariera psihologica se consolidase, aceasta ar fi putut comparata de ultimii reprezentanti ai vechiului sistem cu un reflex conditionat determinat la animalele incluse de curand intr-o cusca. INtr-o perioada urmatoare incarcerarii, ele incearca sa iasa si se izbesc de peretii custii.
Dupa a « n » incercare, ele se opresc, ele inregistrand imposibilitatea iesirii din cusca. Daca se retrag peretii custii,doar o intamplare le poate face sa treaca de linia fostelor ziduri.
Asa se intamplase si atunci, numai ca la animale instalarea reflexelor dureaza cateva zile, la oameni durase 25 de ani.
In prezent toti cei ce intelesesera ce s-a intamplat si de ce fusesera separati de restul societatii. Vor mai fi cateva luni de agitatie in jurul acestei masuri. Poate un an, dupa care totul va reintra in schema de viata practicata si inainte.
Toti cei constienti de revolta aceea nu mai puteau influenta cu nimic viata celorlati. Nimeni nu putea strica definitiv organizarea cea mai performanta si pacifista din cate cunoscuse omenirea. Nimeni nu va mai stii nimic. A, da, mai erau supraveghetorii care vazusera scrisoarea, dar ei erau fideli sistemului, nu aveau ceea ce se cheama constiinta proprie… nu ?...