frica de ea, frica de mine sau Partea II

de ce i-ar fi frica unui barbat de o femeie ?
Pai sa vedem :
- pierzi ceea ce a fost frumos candva
- pierzi siguranta certurilor saptamanale, impunsaturilor zilnice, mancarurile gustoase, curatenia facuta de ea saptamanal, lista de cumparaturi intocmita de ea, imboldirile de a face ceva pe langa casa, criticile cum ca " nu esti in stare de nimic"
-pierzi contrazicerile si vaicarelile ei, alea de te fac sa te simti puternic, indispensabil si deci barbat
- pierzi reprosurile, care iti demonstreaza ca tu faci ce vrei, si ea desi bombane, accepta si te asteapta
- pierzi bârâielile si comenzile stricte : vreau sa faci aia si sa iei aia si sa nu mai cumperi aialalta ca data trecuta, ca doar ai vazut ca n-a fost bun de nimica.
- pierzi intrebarile, care desi te obosesc si enerveaza, te transforma in partener de dialog. Dialog zvâcnit si isteric cateodata. Dar daca esti in dialog inseamna ca nu esti singur

ea te stie exact asa cum esti si cum n-ai vrut sa apari in fata ei. Dar te-a ghicit, traitul impreuna de obicei are acest efect. Oamenii se vad unii pe altii asa cum sunt. Asta daca se uita in jur.

ea stie tot ce ai facut tu. si ce i-ai spus
stie si cum esti, stie ca nu spui adevarul, stie ca nu esti asa puternic pe cat ai vrea, stie ca te condamni singur si te ajuta sa faci asta. Caci e mai usor sa te revolti impotriva altcuiva decat a ta insuti.

ea stie ca-ti e necesara
stie ca ti-a daruit ceva, ce poate nimeni nu ar fi facut-o, ceva ce ti-ai dorit foarte mult, ceva ce a scos la iveala, omul bun din tine, ala dupa care ti-a fost frica sa scormonesti, pentru ca nu credeai, nici macar tu, ca el exista...

stie ca mai devreme sau mai tarziu te vei intoarce, pentru ca esti las
si comod
si obosit de a te preface
stie ca-ti ofera o familie, un scop in viata, certitudini, onorabilitate

ea nu e imprevizibila, e si ea obosita, nu-ti rezerva surprize, ba din contra, te serveste cu portia zilnica de previzibil, de comod
nu-i nici fantasta, foarte luptatoare, te trage dupa ea fara sa-ti dai seama si maine nu mai esti in acelasi loc, desi recunosti imprejurimile
e tenace

prin urmare, ea va fii si maine

http://www.youtube.com/watch?v=ALCsqz-TbFk&NR=1

I didn't hear what you were saying
I live on raw emotion, baby
I answer questions, never maybe
And I'm not kind if you betray me
So who the hell are you to save me?
I never would've made it, baby

If you needed love, well then ask for love
Could've given love, now I'm taking love
And it's not my fault, cause you both deserve
What's coming now, so don't say a word

Wake up call, caught you in the morning
With another one in my bed
Don't you care about me anymore?
Don't you care about me? I don't think so
Six foot tall, came without a warning
So I had to shoot him dead
He won't come around here anymore
Come around here, I don't think so

I would've bled to make you happy
You didn't need to treat me that way
And now you've beat me at my own, game
And now I found you sleeping sound
And now your love is screaming loudly
I hear a sound and hit the ground

If you needed love, well then ask for love
Could've given love, now I'm taking love
And it's not my fault, cause you both deserve
What's coming now, so don't say a word

Wake up call, caught you in the morning
With another one in my bed
Don't you care about me anymore?
Don't you care about me? I don't think so
Six foot tall, came without a warning
So I had to shoot him dead
He won't come around here anymore
Come around here, I don't feel so bad
I don't feel so bad
I don't feel so bad

I'm so sorry, darling
Did I do the wrong thing?
Oh, what was I thinking?
Is his heart still beating?

Wake up call, caught you in the morning
With another one in my bed
Don't you care about me anymore?
Don't you care about me? I don't think so
Six foot tall, came without a warning
So I had to shoot him dead
He won't come around here anymore
Come around here, I don't feel so bad

Wake up call, caught you in the morning
With another one in my bed
Don't you care about me anymore?
Don't you care about me? I don't think so
Six foot tall, came without a warning
So I had to shoot him dead
He won't come around here anymore
No, he won't come around here
I don't feel so bad
Don't feel so bad

La multi ani blog …

Daca nu ma insel e un an, de cand te-am infiintat. Atunci erai subiectul unui pariu, pe care aparent l-am castigat.

Si ca o ironie, tot dupa un an am revazut filmul caruia ii dedicasem un post « Painted veil » si ca sa-l citez pe nenea Proust, asta a fost « madeleine » a mea. Mi-am adus aminte ce simteam atunci, mi-am adus aminte ca ma simteam ingrozitor de singura si de trista.

Nu stiu daca vreunul din lucrurile astea s-a schimbat intre timp. Atat doar ca am trait mai mult de atunci. Mai mult si gresit, ar spune unii. Mai mult si totusi atat de putin. E ca si cum pe masura ce tu crezi ca castigi, de fapt pierzi. Ca si cand luptand sa ai, cedezi in fiecare zi, bucati de suflet, bucati de demnitate.

Ma gandesc la mine, ce fiinta slaba sunt. Ma complac in iluzii, in lucruri inventate, in minciuni, in omisiuni, in adevaruri trunchiate. Aproape ca ajung sa le cred. Oameni ca mine sunt inchisi in azile, lasati sa traiasca in continuare fanteziile lor si indepartati de lumea normala,pentru a nu face si a nu-si face rau.

Ciudat e ca nebunia mea, fuga asta penibila de singuratate nu alunga singuratatea, din contra, ma ajuta sa-mi asigur un statut de persoana singura pe viata. Era sa scriu « femeie singura » dar e atat de melodramatic, ieftin si previzibil incat cu bruma de simt al ridicolului care mi-a ramas, n-o sa fac din singuratate apanajul femeilor.

Astept, de ceva vreme, de cand am realizat ca nu mai am demnitate,tarie,vointa,decenta si intelepciune, spuneam deci ca de ceva vreme astept. Astept sa ma vindec de iluzii, astept sa ma supar, astept sa ma instrainez, astept sa fiu ranita fara putinta de iertare. Astept toate astea ca sa ma pot misca mai departe in viata.

Imi spun ca atunci cand voi inceta sa-mi mai doresc ceva voi fi mai aproape, daca nu de fericire macar de serenitate.

A trecut atat de mult timp de cand am fost impacata cu mine insami.

Mi-e frica de mine, de ceea ce pot face. De ceea ce pot dori. De ceea ce sunt.

Din pacate, desi asta ar fi trebuit sa fie inspre binele meu, sunt o femeie senzuala si totusi decenta intr-un fel. Decenta asta ma impiedica sa uit un barbat cautand un altul. Ma impiedica sa suscit interesul sau sa accept aluziile, care-s usa catre aventuri…

Imi place sa sufar, sa patimesc in speranta desarta ca toate astea vor avea o rasplata dupa mult, mult timp, cand nimeni, nici chiar eu nu se va mai astepta. De vina nu e decat toata literatura buna si proasta pe care am citit-o.

In viata nu e deloc asa. In viata oamenii sunt lasi,comozi, mincinosi, fricosi, bantuiti de patimi pentru care insa nu vor sa plateasca nici un pret.

M-am plictisit eu de mine si de inchipuita-mi suferinta. Dar se pare ca nu m-am plictisit suficiet.
Revenind la un an de blog, mi-aduc aminte ca atunci imi propuneam sa testez ceea ce credeam eu ca ar putea fi pasiunea mea : scrisul.

Stiu ca nu am talent, stiu ca nu transmit nimic in plus sau nimic mai bun, decat nu au facut-o atat de multi inaintea mea.

La un moment dat chiar mi-am creat teme impuse, exersand deci ceea ce atat de bine am practicat pe perioada scolii : scrisul la comanda. Dar cum nu mai primesc note, asta nu mai e deloc interesant.Caci da, sunt o fiinta vanitoasa, prin urmare o fiinta slaba, care are nevoie de incurajari pentru a continua.

Gandindu-ma la tot ce am scris pe blogul asta, realizez ca de fapt el mi-a fost translator de ganduri si oarecum jurnal. A fost loc de jelanie, cutie cu amintiri, radiografie de suflet bolnav. Cand am fost prea lasa sa vorbesc mi-am imputernicit blogul sa o faca, intr-un mod exhibitionist, ce tine de autoflagelare cat si de vanitate. Suferinta mea e interesanta,suferinta mea trebuie sa fie vazuta de altii. E in acelasi timp modul meu de a demonstra ca nu-mi pasa de judecata lumii. Ca nu mai am demnitate si stiu asta si imi asum asta. Nu imi e rusine de ceea ce sunt, de ceea ce am devenit. Meritam tot ceea ce ni se intampla. Avem viata pe care ne-o construim.

Daca eu sunt incapabila sa traiesc frumos,dupa canoane, este pentru ca am refuzat asta. Am fost de acord cu orice pentru a fii iubita. Trist e nu sunt, nu asa cum am vrut sa fiu. Nu tot timpul, nu sincer, nu pentru mine, nu pentru viitor.

Din pacate nebunia ce ma bantuie nu ma priveaza de luciditate. Vad tot ce mi se intampla, oamenii din jurul meu, exact asa cum sunt ei. Ii inteleg si ii prevad. De atatea ori mi-am dorit ca ei sa nu faca lucrurile pe care stiam ca le vor face. Sa nu spuna lucrurile pe care stiam ca le vor spune. Si de tot atatea ori ei mi-au confirmat luciditatea.

E ca atunci cand stii ca te vei arde daca intinzi mana spre flacari si totusi o faci, sperand ca tu esti special, ca pe tine nu te vor arde.

iskala

Ya iskala tebyaGodami dolgimiIskala tebyaDvorami temnymiV zhurnalah, v kinoSredi druzejV den', kogda nashlaS uma soshla
P.Ty sovsem kak vo sneSovsem kak v al'bomah,Gde ya risovala tebya guash'yu
Dal'she byli zvonkiNochnyeBol'sheSlezyNervyLyubov'I strelki v pol'sheDetiNo ne moiStarye zaznobyKurish'Kazhdye pyat'My ustali oba
P.Ty sovsem kak vo sneSovsem kak v al'bomah,Gde ya risovala tebya guash'yu
Godami dolgimiNochami temnymiGodami dolgimi
P.Ty sovsem kak vo sneSovsem kak v al'bomah,Gde ya risovala tebya guash'yu
P.Ty sovsem kak vo sneSovsem kak v al'bomah,Gde ya risovala tebya guash'yu
Ya iskala tebyaGodami dolgimiIskala tebyaDvorami temnymiV zhurnalah, v kinoGodami dolgimiIskala tebyaNochami-chami-chami-chami-chami...

I was looking for youDuring long long yearsWas looking for youIn dark dark backalleysIn newspapers and moviesWhitin my friendsAnd the day i found youI went crazyChorusYou, you're just like a dreamJust like in albumsWhere I was painting you with gouacheLater went on the night phone callsMore tears, nerves and loveAnd dates in PolandChildren, but not mineAnd old sweetheartsSmoke every fiveWe both got tiredChorusYou, you're just like a dreamJust like in albumsWhere I was painting you with gouacheDuring long long yearsDuring dark dark nightsLong yearsChorusYou, you're just like a dreamJust like in albumsWhere I was painting you with gouacheChorusYou, you're just like a dreamJust like in albumsWhere I was painting you with gouacheI was looking for youDuring long long yearsWas looking for youIn dark dark backalleysIn newspapers and moviesDuring long yearsLooking for youFor nights - nights - ights -ights -ights...

OBSIDIAN

Descriere: este o sticla naturala, formata din lava vulcanica.
Culori: variate - negru (varietatea „fulg de nea”), maro (varietatea „mahon”), cu nuante de alb sau cafeniu, diverse alte culori (verde, auriu, albastru, rosu etc), cu pete sau cu dungi, opac.Duritate: 5-6 (din 10).
Se gaseste in: Hawaii, Japonia, Java, Islanda, Ungaria, Mexic, Ecuador, Guatemala.
Calitati metafizice: Puternic rol protector impotriva atacurilor negative.Ajuta la concentrare, la descoperirea propriilor defecte si a schimbarilor necesare pentru indreptarea lor, la depasirea blocajelor psihice, la intelegerea problemelor personale.Mareste deschiderea spirituala, intelepciunea, concentrarea asupra unui obiectiv, simtul disciplinei.Ajuta la intelegerea si acceptarea adevarului.Ajuta la intelegerea schimbarilor ce se cer facute in viata individului.Aduce detasare, fidelitate, iubire Reduce stresul.Bun pentru meditatie, rugaciune si divinatie.Protejeaza sotii si familia.Meditatia asupra unui obisidian ajuta la gasirea unor raspunsuri necesare evolutiei individului.Aztecii considerau obsidianul drept o piatra divina.
LACRIMA APASULUI
Culoare: obsidian tanslucid negru-fumuriu.
Calitati metafizice: Puternic rol protector.Ajuta la concentrare si vindecare.Usureaza durerile.Confera obiectivitate, detasare.Reduce furia, tristetea, criticasenzatia de esec sau de pierdere, fanteziile bolnavicioase, tendinta de eschivare.Ajuta la depasirea obstacolelor vietii.Aduce pretenie.
OBSIDIAN FULG DE NEA
Descriere: piatra de culoare neagra cu pete albe.
Calitati metafizice: Puternic rol protector.Bun pentru meditatie si rugaciune.Ajuta la transformarile de natura spirituala.Aduce dragoste, frumusete, echilibru, puritate, armonie, calm, pace, flexibilitate.Elimina si respinge energiile negative.Scade furia.Efect benefic asupra sanatatii.Induce crestere si progres.Transforma energiile negative in energii pozitive.
Efecte asupra sanatatii: benefic pentru oase, piele, ochi, poate ajuta la renuntarea la tutun.
OBSIDIAN NEGRU Nota: nu trebuie purtat ca bijuterie! (doar pentru meditatie)
Calitati metafizice: Puternic rol protector.Scoate la iveala adevarul.Ajuta la concentrare.Combate anxietatea, dependentele periculoase.Confera vise Mareste creativitatea.
OBSIDIAN MAHON
Culoare: maro-caramiziu cu pete negre
Calitati metafizice: Induce progres, putere, adevar, concentrare, relaxare, dezvoltare, crestere.Risipeste energiile negative, teama si tensiunea.Elmina blocajele energetice, reduce tensiunea.Stimuleaza si faciliteaza vindecarea si purificarea, mareste sexualitatea.

Приходи

http://www.youtube.com/watch?v=xXaUckmARwI&NR=1

partea I

"frica,
precum o fiinta vie, inauntrul meu. O simt cum se agata cu ghearele de sufletul meu ca de un perete cald, vascos, alunecos. Tocmai de aceea ghearele ei se chinuie sa sfredeleasca inauntru, vrand sa gaseasca un punct de sprijin. O simt cum vrea sa iasa in afara, nu-i e de ajuns inlauntrul, vrea sa puna stapanire pe intreaga-mi fiinta.

azi e gheara asta fierbinte, ieri era o mana cu degetele lungi, cu piele rugoasa, cu unghii boante. Rece.
se aseza pe fruntea mea si in locul acela, desi gheara asta era cumplit de rece, apareau broboane de sudoare, capul incepea sa-mi zvacneasca, aerul nu mai ajungea la creier si se parea ca niciunde altundeva, pentru ca nu puteam respira. era placut intr-un final, o toropeala calduta se instala si aproape ca mi-as fi dorit sa pot dormi somnul acela...

numai ca-mi aminteam.Tot.

Imi aminteam frica din prima zi, dar aceea era o frica placuta, o frica nascuta din sperante de lucruri frumoase ce vor veni

Imi aminteam de zambet, al meu si al lui. Al meu pierdut, al lui timid.

Caci da, omul asta mare, barbatul acesta puternic era timid.imi aminteam si de vorbaria lui, ca o panza de paianjen, creata dinauntrul lui, nascandu-se din sine, autoalimentandu-se. Frazele care se insiruiau, care se intindeau de jur imprejurul meu, cand la stanga, cand inainte, cand intorcandu-se inapoi, in timp.De povestile triste, vesele, reale inchipuite.

Reusise atunci sa-mi adoarma vigilenta si spiritul critic, asteptam atarnata de buzele lui sa vad cum se continua povestea

Si pentru ca povestea frumos, niciodata la fel, mereu pe gustul urechii mele, am ramas acolo

Apoi au venit altele: dorinta mea pentru el, gustul meu pentru nebunie alimentat in permanenta de el, curiozitatea-mi in a intelege, rasfatzul meu, crizele mele de copil nerasfatat in copilarie, care-si gasise partenerul de joaca perfect.

I-am reprosat la un moment dat ca minte sau mai bine zis ca uita intentionat adevarul, creand realitatea dorita de el.

De fapt eu am fost cel mai mare mincinos. Imi acopeream urechile astfel incat sa nu aud decat ce vroiam.

Imi anesteziam sufletul astfel incat sa nu mai simt zvacnete celea launtrice. Corpul meu vedea ceea ce mintea mea refuza. Fiind alaturi de el, ascultandu-l, vazandu-l cateodata imi ingheta sufletul, cateodata simteam cum cad. Preferam sa-mi las bucata aia de suflet sa cada. Era un sacrificiu minor, gandeam eu atunci.

Acum cel mai tare mi-e ca niciodata nu voi mai avea ce am omorat. NU stiu de ce am omorat. M-am intrebat daca din cauza ca de fapt nu-l iubeam, daca din cauza ca mi-era rusine de ceea ce aveam, daca e din cauza ca stiam ca voi redeveni ce-am mai fost singura, daca din cauza ca n-as fi suportat sa vorbim de copilul meu, care nu era copilul pe care el il avea. Din pacate cred ca doar din egoism, din comoditate, din toate astea si altele.

Am plans atunci, doctorita credea ca plang de durerea fizica. Cand m-a intrebat de el, de tatal copilului, am refuzat sa spun ca venise cu mine, dar intre timp plecase,i-am lasat impresia ca sunt singura, astfel incat aproape ca nu a vrut sa ma lase sa plec. Nu vroia sa ma lase acasa, singura.

El a venit sa ma ia, dar nu stiu de ce tot singura ma simteam. Poate ca de fapt asta vreau.
Am fost vesela cu el, am gasit puterea ca la nici o ora dupa ce coborasem de pe masa aia infecta sa glumesc, ca mananc impreuna cu el. Dumnezeule...

Am plans mai tarziu, cand nu am putut sa ma bucur de bucuria unei prietene viitoare mamici. Atunci mi-am dat seama cat de fericita as fi putut fi, de fapt.Acum mi-e teama ca-mi va fi prea teama sa ... nu conteaza, oricum singuratatea rezolva teama asta.

Imi mintea mea am spus de atatea ori gata pentru ca in secunda urmatoare sa vreau sa-l chem langa mine.

Daca nu m-ar fi ajutat, daca nu ar fi jucat cu cruzime, as fi si acum nerabdatoare, numarand orele si minutele pana cand ne vedem.

As merge si acum cu el sa faca cumparaturi pentru sotia lui, as incerca sa-l ajut sa rezolve vreo problema domestica.

Realizez ca ma pot suprima, ca-mi pot anula sentimentele, ca pot sa uit sa traiesc.
Si da, toate cele de mai sus fiind zise, tot il vreau.

Si stii ce e cel mai cumplit ? Daca tot ce a spus e adevarat, daca ma iubeste atat cat a incercat sa--mi arate. Asta ar merita orice. Daca pierd ceva ce nu voi mai avea niciodata ?
Stie sa iubeasca, stie sa ma iubeasca, fi -r-ar ea sa fie de viata..."

Ea se opri sa respire nitel, se uita in gol, ascultandu-si propriile cuvinte. "- Iarta-ma, nu stiu de ce imi veni sa vorbesc. Nu e important, ignora ce ti-am spus. Voi fii bine."

Mi-era teama sa o las singura, precum ii fusese teama doctoritei. Parea atat de pierduta, de inapta pentru o noua zi. Mi-era teama ca dupa ce voi fii plecat, ar fi pus mana pe telefon si l-ar fi chemat.
Si nici nu stiu, daca n-ar fi fost un lucru bun.Nu stiam ce sa-i spun, se facuse tarziu, trebuia sa plec. I-am propus sa iesim in weekend in oras. Stiam ca weekendurile sunt momentele cele mai grele pentru ea.

Imi povestise la un moment dat, cum se straduie sa risipeasca timpul din weekend.Vroia sa treaca, se bucura de noapte, pentru ca noaptea dormea si nu trebuia sa gandeasca sau sa simta.Dimineata se trezea devreme, dar se forta sa readoarma. Cateodata, desi ura sa faca curat, se dadea jos din pat si se apuca temeinic de curatenie generala. Asta ii ocupa aproape 3 ore. Isi perfectionase tehnica si intindea de cele 3 ore pana le facea 4.

Apoi pleca de acasa, nu suporta sa ramana singura in casa aia, care pentru ea nu era decat culcush.Stia ca daca nu ia autobuzul ci merge pe jos, reusea sa risipeasca 20 de minute suplimentare. Asa ca le risipea cu voiosie.

Mergea la film. Chiar daca vedea cupluri iesite in oras, tinandu-se de mana, sarutandu-se, la un moment dat se facea intuneric si incepea filmul. Asta insemna iarasi 2 ore de negandit, de trait viata altora.

Cumpara carti. Cartile sunt ideale, inseamna cateva zile de suspendare din propria viata.

Isi cultiva cu mare atentie prietenii, pentru orele pe care le putea risipi cu ei. Pentru zambetele pe care le starnea, pentru voiosia pe care si-o impunea.

Isi planifica concediile cu luni de zile inainte. Avea nevoie sa stie ca nu va fii singura. Avea nevoie sa stie, ca oricat de greu e intr-o zi sau in alta, vor fii si momente frumoase cand poate va reusi sa uite.

De asta si venisem la ea, planificam concediul din toamna.

In cele din urma mi-am luat geanta si am iesit. Ma conduse pana la usa. Am indraznit sa o intreb ce va face in ziua respectiva. " - Ma duc sa citesc in parc. E asa frumos afara."

M-am bucurat sa aud ca nu va ramane singura in casa. Stiam ca se va uita din juma in juma de ora la telefon, sperand sa primeasca vreun mesaj; parandu-i-se ca aude telefonul sunand.

Ma facea sa ma simt vinovata, pentru ca viata mea, cu prieten, familie, griji marunte legate de gospodarie, serviciu, era linistita comparativ cu a ei.

Ma simteam in acelasi timp superioara ei, eu niciodata n-as fi ajuns in situatia asta. Stiu sa aleg, sa zic nu si sa nu accept jumatati de masura.

din 2006

dor ... doare

mi-e al naibii de dor si al naibii ma doare

aproape ca nu mai stiu ce vreau

imi tot spun sa am rabdare, sa rezist, va fi bine, va fi mai bine

si daca nu va fi ?

as vrea sa pot scrie

da,

caci nu pot
stau si ma uit la ecran si simt ca daca as putea scrie ceva, orice, m-as simti mai bine

dar nu gasesc nimic de spus, de pus

doar ca am visat azi noapte si dimineata am fost trista
si ca voi fii trista

nu stiu pentru cat timp

nimic

cateodata ne vad cum suntem
nepasatori
inconstienti
perisabili
intr-un echilibru fragil.

Suntem o roata ce se invarte doar pentru ca se loveste din cand in cand de bolovani sau cade intr-o hartoapa.
Ne putem misca inainte doar daca ne facem rau

Nu putem sta decat daca ne-am ranit si pentru ca nu stim o alta normalitate decat normalitatea noastra construita din iluzii, clipe furate, cuvinte nespuse, ganduri trecute sub tacere, nazuinte pe care le vedem realitate dar care niciodata nu vor deveni astfel, cum spuneam cum nu stim alta normalitate decat a noastra, continuam
Cine a spus ca nazuintele nu sunt droguri ? Cine a spus ca ele nu pot durea dupa ce ne-au facut fericiti.
speranta moare ultima, e foarte adevarat, ba chiar mai adevarat decat atat, speranta nu moare niciodata. Chiar cand renuntam la a o mai urma.
Nu suntem reali, nu vom fi niciodata.
Ne mintim, ne cautam mereu spre a ne asigura ca niciunul din noi nu a fost ajuns din urma de adevar.
Ne furnizam pretexte pentru a fi din nou impreuna. Chiar si tacerea, chiar si singuratatea autoimpusa, nu sunt menite decat sa ne tina impreuna. Sa prelungeasca efectul drogului.

Nu suntem importanti unul pentru altul doar ca oameni, ca eu si tu.

Suntem importanti prin ceea ce asociem cu persoana celuilalt: libertate, neconditionare, afectiune, admiratie,nebunie, pasiune, iesirea din rutina, din obligatiile zilnice, din schemele pe care le-am ruginit si carora nu stim sa le aducem luciul inapoi.

Suntem ca niste copii care nu stiu repara jucaria stricata, vor una noua, dar nu se indura sa o arunce nici pe cea veche. Din cand in cand o mai legam cu ata, o prindem cu ace de siguranta, o spalam, o asezam frumos in raft. Dar cum ea e stricata nu sta asa cum o asezam ci se desface in bucati. Atunci de frustrare ne uitam la jucaria asta noua pe care din intamplare o avem la indemana.Nici jucaria noua nu ne place, ne e teama de ea, nu stim cum de ne putem juca cu ea. Nu e a noastra, nici nu am platit pentru ea. Pare scumpa si oricum toate jucariile mai devreme sau mai tarziu se strica. Asa ca profitam, ne jucam cu ea cat nu e a noastra. Intotdeauna bunurile altcuiva sunt mai frumoase.

ne uram pentru ceea ce suntem cand suntem impreuna, dar ne e frica sa nu mai fim, ar fi prea gol in noi si in jur, am pierde oglinda aceea minunata si mincinoasa care suntem unul pentru celalalt.

Intotdeauna am urat conformismul, chiar daca l-am folosit pentru a beneficia de roadele lui.
Si asta am facut-o eu mai mult decat tine.

Nevoia de nebunie,mi-o satisfaceam prin prieteniile cu "superbi nebuni", prin "impertinente" aparent accidentale, prin "revolte" trecatoare. Tu esti nebunia mea, acea nebunie care nu se multumeste sa existe independent de mine, care devine eu.

Eu sunt dependenta de care aveai nevoie, spiritul suficient de independent cat sa para greu de dominat si totusi care se lasa dominat, care cere sa fie cu tine, care sare din propria lui viata pentru a fi cu tine, chiar daca nu tocmai in viata ta.

Reusesc sa traiesc intr-o lume virtuala, tocmai eu care afirmam sus si tare ca uraste minciuna, duplicitatea.

Pedeapsa mea e cumplita si zilnica, sunt duhovnicul si martorul unei alte vieti, care nu ma include.
Sunt fiinta care-si taie bucati din trup si pune sare deasupra, care rupe coaja ranii in fiecare zi, care cand rana se vindeca ia cutitul-intrebare si redeschide rana.Nu vreau sa uit cumva ca sunt in afara vietii mele, dar nici sa ma intorc intr-a mea nu vreau.

Sunt atat de defecta incat imi spun ca fericirea se poate reconstrui, ca uneori e mai bine sa fii singur decat cu cineva alaturi care sa nu mai fie cu tine,chiar si cand dormiti in acelasi pat. Absurditate, de parca ar exista ceva mai rau in viata decat singuratea.

Sunt atat de defecta incat admit ca la un moment dat suspensia asta in care traiesc va fi inchisa, i se va pune punct. Si ma bucur de asta, zicandu-mi ca va fi o experienta extraordinara, o colectie de amintiri pe care nu le-as fi avut. Ce daca amintirile astea nu pot fi impartasite cu nimeni. Sunt ca acei colectionari care sunt dispusi sa plateasca averi pe artefacte furate si sunt fericiti sa le poata admira doar ei, chiar daca in ascunzisul unui subsol, al unei pivnite, a carei unica cheie o au ei.
Oamenii sunt exhibitionisti si daca isi suprima pornirea astea fireasca nu pot sfarsi decat in patologie.

Prin urmare eu sunt un caz patologic.

parca e ceva mandrie in tonul cu care spun asta...