Neam- Romani si altele
Dupa cum se vede am ales Romani cu R majuscula – era sa zic R mare.
E curios cum unele natii aleg sa denumeasca popoarele scriindu-le cu majuscula, dand astfel unui grup individualitate, referindu-se la el ca la o singura persoana, considerand prin urmare ca poate fi caracterizata in mod unic si total diferit de celelalte natii, uitand sa se gandeasca la fiecare om al grupului respectiv.
O alta curiozitate e faptul ca prin majuscula se vadeste respect. Aici noi, romanii alegem minuscula din categoria : caprele, vacile, florile, copacii, scaunele, casele, romanii, englezii, francezii.
Lasand deoparte de ce ceilalti fac altfel as vrea sa inteleg de ce noi, Romanii facem asa – revin la majuscula pentru ca o consider meritata.
Putem invoca cultele care preamaresc natura, iar noi prin originile noastre de preindoeuropeni – asta e cea mai amuzanta descriere a noastra apropo- ne califica la a nu preamari omul, neamul mai mult decat am preamari un copac, o floare, un animal.
Putem de asemenea invoca nepasarea, de ce mi-as opri atentia asupra unui neam decat asupra a orice altceva,
De asemenea am putea spune ca notiunea de neam la noi e termen de injurie – natia ma-tii de exemplu.
Si asta face trecerea la respectul pentru altul, pentru diversitate si diferenta, pe care noi nu- l arboram in majuscule. Poate ca nu-l avem sau poate ca stim mai bine ca de fapt neamul ca si nationalismul sunt notiuni inventate
…. Ca oamenii sunt oameni sau neoameni indiferent de nationalitatea lor si ca gruparea asta statistica pe care o invatam inca de mici incepand cu rudele, vecinii, colegii, strainii nu e decat unul din multele repere dar si limite pe care ni le stabilim pentru a ne proteja. Oamenii ca si animalele de alftel, au nevoie de un perimetru sigur in care sa evolueze. El este marcat pentru o mai usoara si uniforma recunoastere. Si ca si animalele, oamenii au paznicii lor care stau la granita si vegheaza trecerea dintr-o parte in alta sau mai bine zis netrecerea.
E teama de necunoscut sau doar comoditatea – pana aici m-am luptat, am cercetat, deplasat , e suficient, ne ajunge. Nu vreau mai mult dar nici mai putin.
Revenind la oamenii sunt oameni oriunde si oricand : afirmatia asta e adevarata atat timp cat facem abstractie de conditionarea sociala. Evident genetica are multe de spus aici si se pare ca si mediul. Si totusi centrele cosmopolite demonstreaza afirmatia initiala. Intr-un Newyork ai chinezi, japonezi, europeni, africani, sud americani si toti gandesc la fel, au aceleasi dorinte de reusita, siguranta, iubire. Si toti au comportament diferit de ai celor din zona nativa.
Bun, am vorbit despre neam, am vorbit despre altele, ar mai trebui vorbit un pic despre romani – cu minuscula ca stiu ai nostrii ce stiu :D
Ai nostrii: toti cei care se incadeaza in grupul nostru din simplul motiv ca s-au nascut pe acelasi teritoriu. Nu, nu e chiar atat de simplu. Poti sa te nasti in aceasi areal dar iti trebuie mai mult ca sa fii declarat parte a neamului rezidand acolo.
Ce-ti trebuie ? Uneori doar culoarea pielii, alteori religia dar mai mult decat atat iti trebuie parintii, iti trebuie arborele genealogic. Iar arborele asta genealogic are capacitatea ca in loc sa simplifice sa complice apartenenta la un neam. Aici functioneaza proverbul buturuga mica rastoarna carul mare, Adica daca un stra-strabunic a fost de alt neam, deja tu nu mai apartii niciuneia dintre natii. Poti oricand spune ca apartii ambelor dar trebuie ca si societatea sa fie de acord cu asta. E de acord atunci cand stra strabunicul a fost simpatic, a avut un comportament proverbial, a uluit membrii clanului in care intra si anecdote despre viata lui au fost transmise generatie dupa generatie mai departe.
Deci iata cum neamurile se judeca de fapt dupa comportamentul indivizilor. E doar o problema de statistica daca perceptia neamului A despre neamul B e una pozitiva sau negativa. Algoritmul se rezuma la cati B buni au interactionat cu A fata de cati B rai au interactionat cu A.
Romanii au avut comoditatea sa inteleaga faptul ca omul sfinteste locul si ca fiecare are de dat si de luat in grup si atat timp cat balanta schimbului astuia e suportabila si pentru individ si pentru grup putem convietuii cu totii in pace.
A mai ajutat si faptul ca ne place sa facem haz de necaz si misto de toti si toate, inclusiv de sine. Nu te lua prea in serios si totul o sa fie bine, e ceea ce ar trebui sa intelegem cu totii. Si asta nu ar trebui sa interfereze negativ cu dorinta de succes sau instinctul de supravietuire, ba dimpotriva.
Apoi barfa a fost o supapa extraordinara. In loc sa-ti declari nemultumirea sau dezacordul persoanei in cauza o faci altora. Cum atunci cand oamenii sunt in dezacord cu altcineva decat cu tine, nu te simti atacat si cum ce nu stii nu-ti poate face rau. pacea si armonia grupului mare a fost asigurata.
Cam atat despre cele enuntate in titlu. Recitind ce am scris ma amuz constatand ca desi intentia mea era sa vorbesc despre politica si demiterea presendintelui ca fenomen al romanismului, a iesit cu totul si cu totul altceva zic eu.
V.
luni, 23 aprilie 2007
luni, 2 aprilie 2007
Proza scurta care e articolul de ziar si scurt metrajul care e publicatatea
Dimineata, in metrou citesc ziarul sau una din revistele alea de femei cu barfe si retete. In metrou, nu in autobuz ca am rau de masina si apoi, prietenii mei din sudul Bucurestiului nu ar tolera ca ziarul meu sa ii impiedice sa se tolaneasca pe cele 3 bare disponibile. Plus ca nu e politicos J
Deci in fiecare dimineata, citesc ceva, pentru ca imi place sa citesc si nu-mi place sa ma gandesc la munca in drum spre munca.
Decat sa ma gandesc la necazurile mele, in spirit pur romanesc, mai bine citesc depre necazurile altora. Plus ca asta te inarmeaza cu o tolba de subiecte lejer amuzante, care sa-ti permita sa intretii conversatii la fel de lejere cu oameni pe care nu-I cunosti, dar trebuie sa-I socializezi.
De cand nu mai am televizor, de cate ori cand ajung in casa unor prieteni ce inca il au, sunt fascinata de scurt metrajul care este pauza de publicitate. Ma uit ca un copil la ecranul colorat cu oameni frumosi, bogati, bronzati, la gospodinele perfecte si produsele minune, ascult jingleurile inspirat sau neinspirat alese, dar care oricum ma captiveaza.
Si toate astea ma sperie. Ma mai sperie si faptul ca in relatia cu oamenii nu mai am rabdarea sa ascult povestile lungi cu introducere cuprins si incheiere. De cele mai multe ori vreau rezumatul cuprinsului, asta in cazul in care nu vreau direct incheierea. Atentia nu mai ramane acolo cu mine decat cam cat dureaza cititul unui articol de revista sau o pauza de publicitate. Ce dureaza mai mult e cenzurat sa incapa in acelasi spatiu. Sau ignorat cu desavarsire, ca tot e la moda multitaskingul.
Numai ca fata de oameni nu poti aplica multitaskingul, secretul eficientei. Oamenii sunt gelosi si imprevizibili. Oamenii se cred speciali si vor resurse de atentie si afectiune dedicate lor. E ca intr-un service level agreement, daca tot e sa folosesc un termen corporatist.
Si se pare ca scurtimea si concizia sunt viitorul. Relatii scurte, prietenii scurte, mesaje scurte, mese scurte, vacante scurte. Doar copii nu pot fi scurti, ei se livreaza cu ghid de utilizare ce merge pana la cel putin 18 ani. O solutie insa exista si pentru ei, outsourcingul care e bona. Sau bonele, bunicile, rudele, prietenii, taberele, bursele prin strainataturi etc.
Acum trebuie sa ma opresc ca deja mi-am depasit targetul de scurtime
Dimineata, in metrou citesc ziarul sau una din revistele alea de femei cu barfe si retete. In metrou, nu in autobuz ca am rau de masina si apoi, prietenii mei din sudul Bucurestiului nu ar tolera ca ziarul meu sa ii impiedice sa se tolaneasca pe cele 3 bare disponibile. Plus ca nu e politicos J
Deci in fiecare dimineata, citesc ceva, pentru ca imi place sa citesc si nu-mi place sa ma gandesc la munca in drum spre munca.
Decat sa ma gandesc la necazurile mele, in spirit pur romanesc, mai bine citesc depre necazurile altora. Plus ca asta te inarmeaza cu o tolba de subiecte lejer amuzante, care sa-ti permita sa intretii conversatii la fel de lejere cu oameni pe care nu-I cunosti, dar trebuie sa-I socializezi.
De cand nu mai am televizor, de cate ori cand ajung in casa unor prieteni ce inca il au, sunt fascinata de scurt metrajul care este pauza de publicitate. Ma uit ca un copil la ecranul colorat cu oameni frumosi, bogati, bronzati, la gospodinele perfecte si produsele minune, ascult jingleurile inspirat sau neinspirat alese, dar care oricum ma captiveaza.
Si toate astea ma sperie. Ma mai sperie si faptul ca in relatia cu oamenii nu mai am rabdarea sa ascult povestile lungi cu introducere cuprins si incheiere. De cele mai multe ori vreau rezumatul cuprinsului, asta in cazul in care nu vreau direct incheierea. Atentia nu mai ramane acolo cu mine decat cam cat dureaza cititul unui articol de revista sau o pauza de publicitate. Ce dureaza mai mult e cenzurat sa incapa in acelasi spatiu. Sau ignorat cu desavarsire, ca tot e la moda multitaskingul.
Numai ca fata de oameni nu poti aplica multitaskingul, secretul eficientei. Oamenii sunt gelosi si imprevizibili. Oamenii se cred speciali si vor resurse de atentie si afectiune dedicate lor. E ca intr-un service level agreement, daca tot e sa folosesc un termen corporatist.
Si se pare ca scurtimea si concizia sunt viitorul. Relatii scurte, prietenii scurte, mesaje scurte, mese scurte, vacante scurte. Doar copii nu pot fi scurti, ei se livreaza cu ghid de utilizare ce merge pana la cel putin 18 ani. O solutie insa exista si pentru ei, outsourcingul care e bona. Sau bonele, bunicile, rudele, prietenii, taberele, bursele prin strainataturi etc.
Acum trebuie sa ma opresc ca deja mi-am depasit targetul de scurtime
Painted Veil sau inca un film lacrimogen
Edward Norton….
Da, asta e un articol plin de cosuri, cu par slinos si priviri lucinde de fan inflacarat.
Pentru ca mi se intampla rar sa vad filme din categorii atat de diverse si sa fiu de fiecare data placut impresionata de acelasi actor care e cand baiatul bun, cand agresiv, cand deprimat, cand neurastenic, cand gangster cu inima sensibila, cand autodistructiv, cand preotul indragostit, cand doctorul ce iubeste si femeia si lumea si care se sacrifica pe sine castigand iubirea femeii iubite si tradatoare.
Dap, total de acord, ultimul scenariu e previzibil, lacrimogen, dupa reteta, cu finalul clasic in care ei doi se iubesc asa cum ar trebuit sa o faca de la inceput, dar e prea tarziu pentru ca el moare si ea va trai singura crescand copilul, despre care nu stie daca e al lui, dar il vrea al lui. Daca mai adaugi si calugarite frantuzoaice, China, spatii intinse, verzi si umede, adaugi ploaia aia multa, lunga, calda, deprimanta, dar care te intoarce inspre interior, inspre sine, inspre pasiune atunci ai tabloul complet.
Si totusi e cel mai bun film al blondei – aici bruna, Naomi Watts si inca o dovada a talentului actoricesc al omului asta, Edward Norton.
Nu sunt multi oamenii, care ma fascineaza si de obicei sunt cam morti sau m-au dezamagit. Se pare insa ca de vreo 2 ani, musiu Norton nu o face. Cu fiecare film si picanterie aflata ma intereseaza chiar mai mult.
Ce inseamna un agent bun, domle !
Si totusi, Norton a trait cu drogata sexy si inteligenta care e vaduva lui Cobain. Si nu cateva luni, ci cativa ani buni.
Apoi s-a oprit la Salma Hayek. Planturoasa si focoasa Salma. 3 ani de Salma. Unii barbati ar putea muri fericiti dupa asta. El nu, alege sa se desparta sau se lasa despartit…
El, skilopatzenia pamantului, de un colorit branzos si cu o precoce laba gastei si gura fara buze. El cu gatul lung de strut si muschi cvasiinexisteni, care desi construiti la American History X, au disparut foarte curand dupa. El, absolventul uneia dintre universitatile cele mai prestigioase ale US, nepotul revolutionarului arhitecturii megalopolisurilor americane- primul Norton. El, nascut la Boston, unul dintre cele mai snoabe si “albe” orase ale Americii.
Terminand pledoaria cu atat mai patetica cu cat e gratuita, despre Edward Norton, revin la film.
Painted Veil- despre care nu am inteles de ce se cheama asha- mi-a provocat o revelatie personala.
De ce plang oamenii la filme lacrimogene
Edward Norton….
Da, asta e un articol plin de cosuri, cu par slinos si priviri lucinde de fan inflacarat.
Pentru ca mi se intampla rar sa vad filme din categorii atat de diverse si sa fiu de fiecare data placut impresionata de acelasi actor care e cand baiatul bun, cand agresiv, cand deprimat, cand neurastenic, cand gangster cu inima sensibila, cand autodistructiv, cand preotul indragostit, cand doctorul ce iubeste si femeia si lumea si care se sacrifica pe sine castigand iubirea femeii iubite si tradatoare.
Dap, total de acord, ultimul scenariu e previzibil, lacrimogen, dupa reteta, cu finalul clasic in care ei doi se iubesc asa cum ar trebuit sa o faca de la inceput, dar e prea tarziu pentru ca el moare si ea va trai singura crescand copilul, despre care nu stie daca e al lui, dar il vrea al lui. Daca mai adaugi si calugarite frantuzoaice, China, spatii intinse, verzi si umede, adaugi ploaia aia multa, lunga, calda, deprimanta, dar care te intoarce inspre interior, inspre sine, inspre pasiune atunci ai tabloul complet.
Si totusi e cel mai bun film al blondei – aici bruna, Naomi Watts si inca o dovada a talentului actoricesc al omului asta, Edward Norton.
Nu sunt multi oamenii, care ma fascineaza si de obicei sunt cam morti sau m-au dezamagit. Se pare insa ca de vreo 2 ani, musiu Norton nu o face. Cu fiecare film si picanterie aflata ma intereseaza chiar mai mult.
Ce inseamna un agent bun, domle !
Si totusi, Norton a trait cu drogata sexy si inteligenta care e vaduva lui Cobain. Si nu cateva luni, ci cativa ani buni.
Apoi s-a oprit la Salma Hayek. Planturoasa si focoasa Salma. 3 ani de Salma. Unii barbati ar putea muri fericiti dupa asta. El nu, alege sa se desparta sau se lasa despartit…
El, skilopatzenia pamantului, de un colorit branzos si cu o precoce laba gastei si gura fara buze. El cu gatul lung de strut si muschi cvasiinexisteni, care desi construiti la American History X, au disparut foarte curand dupa. El, absolventul uneia dintre universitatile cele mai prestigioase ale US, nepotul revolutionarului arhitecturii megalopolisurilor americane- primul Norton. El, nascut la Boston, unul dintre cele mai snoabe si “albe” orase ale Americii.
Terminand pledoaria cu atat mai patetica cu cat e gratuita, despre Edward Norton, revin la film.
Painted Veil- despre care nu am inteles de ce se cheama asha- mi-a provocat o revelatie personala.
De ce plang oamenii la filme lacrimogene
ei nu plang pentru povestea aia puerila si bine sau prost regizata ci plang pentru ei insisi.
Jurnalul nejurnal
De fiecare data cand am auzit de cineva care isi tine un jurnal, am zambit ironic.
Jurnalul e pentru oameni singuri. Jurnalele sunt pentru cei incapabili sa traiasca sau pentru cei ce trebuie sa se planga cuiva si nu au cui.
Sunt pentru cei care nu au prieteni, sunt pentru cei loviti si capabili sa loveasca.
Si mai stiu ca hartia nu roseste si nu judeca.
Stiu ca pus pe hartie gandul are tendinta sa devina secret sau pacat. Ca jurnalele se ascund, se tin sub lacat deghizate in diverse forme.
Jurnalul e biblia personala. Esti personajul principal si tot ce ai spus acolo e adevarul absolut.
Jurnalele se presupune ca sunt sincere. Sinceritatea se pare insa ca se vrea ascunsa
A tine un jurnal e ca a face sex in locuri publice. Nu vrei sa fie descoperit si totusi, daca …?
Jurnalul e viata ta, de fapt e ceea ce crezi tu ca e viata ta. Intr-un jurnal nu scrii tot ce ti se intampla, scrii doar ce te marcheaza, in mod predominant mai mult fericirile sau tristetile.
Scrii razbunarile indelung rumegate sau iubirile ascunse. Scrii ce vrei sa faci, nu neaparat cum vrei sa faci. Dar de cele mai multe ori nu scrii asta, pentru ca din pacate jurnalul este o dovada. Dovada a ceea ce n-ai putut face. Dovada a ceea ce nu esti. Dovada incapacitatii, nefericirii tale.
Jurnalul cere asiduitate, jurnalul cere fidelitate, deci jurnalul e ca si o casatorie. Si se pare ca de fiecare data cand se indragostesc in viata reala si li se raspunde sentimentelor, oamenii divorteaza de jurnale. Le arunca pe undeva printr-un sifonier, pitit de unde nu-l mai scoti decat daca din intamplare te-ai decis sa schimbi mobila.
Si atunci, la fel ca un partener inselat, are tendinta sa se razbune. Sa-ti reproseze trecutul, sa te ameninte cu stricarea fericirii prezente. Sa tot repete “si doar ti-am spus eu..”
Acestea fiind zise stau si ma intreb, ceea ce fac eu acum nu e a tine un jurnal ? Nu inseamna a insela faptele cu vorbele, a trada viata cu gandul ?
Clar nu J, sau neclar da. Cica asta este ceea ce fac scriitorii.
Dar eu nu sunt scriitor.
tastatorul de cuvinte
De fiecare data cand am auzit de cineva care isi tine un jurnal, am zambit ironic.
Jurnalul e pentru oameni singuri. Jurnalele sunt pentru cei incapabili sa traiasca sau pentru cei ce trebuie sa se planga cuiva si nu au cui.
Sunt pentru cei care nu au prieteni, sunt pentru cei loviti si capabili sa loveasca.
Si mai stiu ca hartia nu roseste si nu judeca.
Stiu ca pus pe hartie gandul are tendinta sa devina secret sau pacat. Ca jurnalele se ascund, se tin sub lacat deghizate in diverse forme.
Jurnalul e biblia personala. Esti personajul principal si tot ce ai spus acolo e adevarul absolut.
Jurnalele se presupune ca sunt sincere. Sinceritatea se pare insa ca se vrea ascunsa
A tine un jurnal e ca a face sex in locuri publice. Nu vrei sa fie descoperit si totusi, daca …?
Jurnalul e viata ta, de fapt e ceea ce crezi tu ca e viata ta. Intr-un jurnal nu scrii tot ce ti se intampla, scrii doar ce te marcheaza, in mod predominant mai mult fericirile sau tristetile.
Scrii razbunarile indelung rumegate sau iubirile ascunse. Scrii ce vrei sa faci, nu neaparat cum vrei sa faci. Dar de cele mai multe ori nu scrii asta, pentru ca din pacate jurnalul este o dovada. Dovada a ceea ce n-ai putut face. Dovada a ceea ce nu esti. Dovada incapacitatii, nefericirii tale.
Jurnalul cere asiduitate, jurnalul cere fidelitate, deci jurnalul e ca si o casatorie. Si se pare ca de fiecare data cand se indragostesc in viata reala si li se raspunde sentimentelor, oamenii divorteaza de jurnale. Le arunca pe undeva printr-un sifonier, pitit de unde nu-l mai scoti decat daca din intamplare te-ai decis sa schimbi mobila.
Si atunci, la fel ca un partener inselat, are tendinta sa se razbune. Sa-ti reproseze trecutul, sa te ameninte cu stricarea fericirii prezente. Sa tot repete “si doar ti-am spus eu..”
Acestea fiind zise stau si ma intreb, ceea ce fac eu acum nu e a tine un jurnal ? Nu inseamna a insela faptele cu vorbele, a trada viata cu gandul ?
Clar nu J, sau neclar da. Cica asta este ceea ce fac scriitorii.
Dar eu nu sunt scriitor.
tastatorul de cuvinte
Ce fac nervii de primavara vara…
Cand am ales denumirea blogului eram clar in pana de inspiratie. Nu aveam nici o idee, dar vroiam sa impresionez, sa ma dau interesanta, sa ma leg si de ceva ce m-a marcat candva- asta pentru a crea sentimentul ala de iluminare, de apartenta la un grup de initiati, care si ei ca si mine stiu ce-I cu nervii de primavara si de unde vin ei. Ca atunci cand vor fi gasit sau primit adresa blogului asta sa ridice recunoscator si placut uimit din spranceana de genul “ a ha..”
Poate ca acele cursuri voit profesioniste, dar perfect scolaresti din facultate legate de marketing, brand, public tinta si-au spus si ele cuvantul aici. Tot ce e posibil.
Se spune ca un titlu bun e foarte important. Farat titlu bun nu citesti textul bloc de dupa. Titlu e ca vitrina, tre’ sa fie apetisant si totusi sa nu spuna tot. Sa faca rezumatul si totusi sa nu-ti fie suficient. Sa te incite si sa te contrarieze. Sa iti atraga atentia si sa te faca sa iti pui intrebari… bine macar una.
Bun, deci titlul da ? despre asta era vorb. Asha…
Dar cum sa alegi un titlu care sa fie valabil mereu, sau macar o perioada mai lunga de timp – stiu, stiu am pus virgula inainte de sau, ei shi ?
Titlu mereu valabil, cand noi in viata asta nici nu mai traim o viata cu aceiasi oameni, in aceeasi casa, avand aceeasi masina ?
Si apoi titlul meu e sezonier, s-o potrivi el primavara, dar asta reprezinta doar cateva luni acolo, uneori nici macar doua…
Si cat de interesant, pretios, fitos e sa ai nervi de primavara dupa ce trece primavara ? Nu pari pueril, nu pari penibil chiar ? Daca primavara oamenii vor fi ingaduitori cu tine si te vor baga in aceeasi categorie cu martisoarele, ghioceii, 8 Martie si toate celelalte lucruri pe care trebuie sa le faci primavara si care uneori pot fi motiv de nervi de primavara, ce poate insemna nervi de primavara, iarna ?
Pai iarna ar insemna ca esti precoce, oi avea viziune de ansamblu si orientare catre viitor
Nervi de primavara, toamna ?
Aici e mai complexa treaba, putem invoca simetrie, viata in oglinda si chiar ying si yang. Primavara si toamna se reflecta una in cealalta dar pe dos. Adica primavara anunta caldul, toamna anunta frigul. Primavara anticipeaza, toamna regreta. Primavara dezgoleste, toamna acopera.
Nervi de primavara, vara ! Eh asta e intrebarea, ce fac nervii de primavara vara ?
Vara e mare, calda, albastra, prafuita si lenesa, are soare, are zvon de vant, are ploile ei aprige si scurte, are timpul melc cu ea, are departele in ea, are ‘binele’ in ea.
Nervii nu-s nici calzi, nici lenesi, nici prafuiti. Nu-s prafuiti dintr-un motiv foarte simplu: nefiind calzi sunt reci, deci tremura- adica se misca, deci nu sunt nici lenesi si nici nu au cum sa lase praful sa se asterne. Nervii sunt grabiti, nervii sunt acum, aici, nervii sunt disconfortanti. Adica sunt nevarateci.
Cum poti sa ai nervi de primavara vara. Poti ?
Ma rog, cred ca e mult mai simplu de atat, vara toti si toate sunt in vacanta. Poate asta se intampla si cu nervii astia primavarateci.
Cum ar fi sa le dam un an sabatic ?
Cand am ales denumirea blogului eram clar in pana de inspiratie. Nu aveam nici o idee, dar vroiam sa impresionez, sa ma dau interesanta, sa ma leg si de ceva ce m-a marcat candva- asta pentru a crea sentimentul ala de iluminare, de apartenta la un grup de initiati, care si ei ca si mine stiu ce-I cu nervii de primavara si de unde vin ei. Ca atunci cand vor fi gasit sau primit adresa blogului asta sa ridice recunoscator si placut uimit din spranceana de genul “ a ha..”
Poate ca acele cursuri voit profesioniste, dar perfect scolaresti din facultate legate de marketing, brand, public tinta si-au spus si ele cuvantul aici. Tot ce e posibil.
Se spune ca un titlu bun e foarte important. Farat titlu bun nu citesti textul bloc de dupa. Titlu e ca vitrina, tre’ sa fie apetisant si totusi sa nu spuna tot. Sa faca rezumatul si totusi sa nu-ti fie suficient. Sa te incite si sa te contrarieze. Sa iti atraga atentia si sa te faca sa iti pui intrebari… bine macar una.
Bun, deci titlul da ? despre asta era vorb. Asha…
Dar cum sa alegi un titlu care sa fie valabil mereu, sau macar o perioada mai lunga de timp – stiu, stiu am pus virgula inainte de sau, ei shi ?
Titlu mereu valabil, cand noi in viata asta nici nu mai traim o viata cu aceiasi oameni, in aceeasi casa, avand aceeasi masina ?
Si apoi titlul meu e sezonier, s-o potrivi el primavara, dar asta reprezinta doar cateva luni acolo, uneori nici macar doua…
Si cat de interesant, pretios, fitos e sa ai nervi de primavara dupa ce trece primavara ? Nu pari pueril, nu pari penibil chiar ? Daca primavara oamenii vor fi ingaduitori cu tine si te vor baga in aceeasi categorie cu martisoarele, ghioceii, 8 Martie si toate celelalte lucruri pe care trebuie sa le faci primavara si care uneori pot fi motiv de nervi de primavara, ce poate insemna nervi de primavara, iarna ?
Pai iarna ar insemna ca esti precoce, oi avea viziune de ansamblu si orientare catre viitor
Nervi de primavara, toamna ?
Aici e mai complexa treaba, putem invoca simetrie, viata in oglinda si chiar ying si yang. Primavara si toamna se reflecta una in cealalta dar pe dos. Adica primavara anunta caldul, toamna anunta frigul. Primavara anticipeaza, toamna regreta. Primavara dezgoleste, toamna acopera.
Nervi de primavara, vara ! Eh asta e intrebarea, ce fac nervii de primavara vara ?
Vara e mare, calda, albastra, prafuita si lenesa, are soare, are zvon de vant, are ploile ei aprige si scurte, are timpul melc cu ea, are departele in ea, are ‘binele’ in ea.
Nervii nu-s nici calzi, nici lenesi, nici prafuiti. Nu-s prafuiti dintr-un motiv foarte simplu: nefiind calzi sunt reci, deci tremura- adica se misca, deci nu sunt nici lenesi si nici nu au cum sa lase praful sa se asterne. Nervii sunt grabiti, nervii sunt acum, aici, nervii sunt disconfortanti. Adica sunt nevarateci.
Cum poti sa ai nervi de primavara vara. Poti ?
Ma rog, cred ca e mult mai simplu de atat, vara toti si toate sunt in vacanta. Poate asta se intampla si cu nervii astia primavarateci.
Cum ar fi sa le dam un an sabatic ?
Vine vara, vine vara, vine vara vine vara, vine vara vine vara, vine vara vine vara, vine vara vine
V
V
Abonați-vă la:
Postări (Atom)