luni, 2 aprilie 2007





Painted Veil sau inca un film lacrimogen

Edward Norton….

Da, asta e un articol plin de cosuri, cu par slinos si priviri lucinde de fan inflacarat.

Pentru ca mi se intampla rar sa vad filme din categorii atat de diverse si sa fiu de fiecare data placut impresionata de acelasi actor care e cand baiatul bun, cand agresiv, cand deprimat, cand neurastenic, cand gangster cu inima sensibila, cand autodistructiv, cand preotul indragostit, cand doctorul ce iubeste si femeia si lumea si care se sacrifica pe sine castigand iubirea femeii iubite si tradatoare.

Dap, total de acord, ultimul scenariu e previzibil, lacrimogen, dupa reteta, cu finalul clasic in care ei doi se iubesc asa cum ar trebuit sa o faca de la inceput, dar e prea tarziu pentru ca el moare si ea va trai singura crescand copilul, despre care nu stie daca e al lui, dar il vrea al lui. Daca mai adaugi si calugarite frantuzoaice, China, spatii intinse, verzi si umede, adaugi ploaia aia multa, lunga, calda, deprimanta, dar care te intoarce inspre interior, inspre sine, inspre pasiune atunci ai tabloul complet.

Si totusi e cel mai bun film al blondei – aici bruna, Naomi Watts si inca o dovada a talentului actoricesc al omului asta, Edward Norton.

Nu sunt multi oamenii, care ma fascineaza si de obicei sunt cam morti sau m-au dezamagit. Se pare insa ca de vreo 2 ani, musiu Norton nu o face. Cu fiecare film si picanterie aflata ma intereseaza chiar mai mult.
Ce inseamna un agent bun, domle !

Si totusi, Norton a trait cu drogata sexy si inteligenta care e vaduva lui Cobain. Si nu cateva luni, ci cativa ani buni.
Apoi s-a oprit la Salma Hayek. Planturoasa si focoasa Salma. 3 ani de Salma. Unii barbati ar putea muri fericiti dupa asta. El nu, alege sa se desparta sau se lasa despartit…

El, skilopatzenia pamantului, de un colorit branzos si cu o precoce laba gastei si gura fara buze. El cu gatul lung de strut si muschi cvasiinexisteni, care desi construiti la American History X, au disparut foarte curand dupa. El, absolventul uneia dintre universitatile cele mai prestigioase ale US, nepotul revolutionarului arhitecturii megalopolisurilor americane- primul Norton. El, nascut la Boston, unul dintre cele mai snoabe si “albe” orase ale Americii.

Terminand pledoaria cu atat mai patetica cu cat e gratuita, despre Edward Norton, revin la film.
Painted Veil- despre care nu am inteles de ce se cheama asha- mi-a provocat o revelatie personala.

De ce plang oamenii la filme lacrimogene
ei nu plang pentru povestea aia puerila si bine sau prost regizata ci plang pentru ei insisi.


4 comentarii:

Ade spunea...

Ah, da Norton - what a man... bantuit, bantuit si "elitos" asa. Da' fain.
"The Painted Veil" e o sintagma dintr-o poezie a lui P.B Shelley, poet englez de o pretiozitate de mare forta.
"Lift not the painted veil which those who live
Call Life..."
Daca-mi frec putin creieru' ca pe lampa cu' Alladin, valul reprezinta tot ce-ti pune in carca societatea: conformitatea in ganduri, atitudini, gesturi, iluzia si deziluzia, minciuna libertatii.
Thank God ca a iesit filmul, ca io cartea n-am putut-o citi.

Ade spunea...

lampa lu' Alladin, de...

Bubu spunea...

Right... sunt si eu acu mai luminou :D

asa spunea...

Mda, trebuie sa recunosc ca nenea Norton e bun rau! Am un "huge crush" pentru el de pe vremea Fight Club-ului!

PS: Si uite-asa mi-am creat o sexualitate incerta in 2 timpi si 3 miscari! He he he ;)

PS2: Ade, sa stii ca suna intr-un mare fel "lampa cu Alladin". Parca o si vad cu o eticheta descriptiva: un Alladin fara e-uri sau conservanti :P