Suna frumos " false asteptari" de fapt ele nu's false deloc sunt cat se poate de reale, dar falsitatea le'ar veni din nerealism.
Vorbeam candva despre starea de "asteptac". Asteptarile sunt ale lui in mod cert. Si totusi te poti plictisi de asteptari, ele pot fii foarte obositoare. Si cat de bine e cand ai obosit de ele, caci atunci, si doar atunci - oricat ai incerca sa le fentezi altfel- poti renunta la ele, le poti abandona fara urma de regret.
De fapt viata e foarte simpla, oamenii o complica. Viata e o insiruire de evenimente, poate fii foarte bine desenata pe o curba determinata de axa experientelor si axa timpului. Nu stiu ce forma are curba, daca e exponentiala sau logaritmica, nici cum ar fi bine sa fie ea, dar cert este ca incepe intr-un punct si se termina intr'un altul. Viata poate fii privita obiectiv ca o suma de decizii, ea se desfasoara indiferent de asteptari, dorinte, regrete, sentimente.
Viata poate fii o functie plictisitor de calma de forma f(x)=1 sau 0, unde 1 este actiunea la momentul 0 si 0 este inactiunea la acelasi moment.
Actiunea sau inactiunea se refera la a raspunde sau nu, la stimulii ce se manifesta la un moment dat.
Daca timpul este o functie matematica, si sigur este, viata poate fii si ea.
Singurii care nu pot fii definiti printr-o functie suntem noi oamenii. De fapt ma insel si banuiesc ca psihologii mi-ar putea spune ca si oamenii pot fi definiti printr-o functie in care termeni ar putea fii : familia, mediul, educatia, prietenii, slujba, credintele populare, conditionarile societatii, lipsa sau excesul anumitor substante in organism, contextul social, politic, economic, locatia geografica etc
Si sigur exista printre noi, acei oameni care sa poata utiliza aceasta functie in directia dorita de ei.
Vorbind despre foame: ea este de fapt denumirea generica a lucrurilor care ne fac sa variem la stanga sau la dreapta pe curba vietii noastre. Foamea e foame de energie, foamea de ispite, foamea de marire, foamea de putere, foamea de bani, foamea de confort, foamea de cunoastere, foamea de iubire.
Daca ar fii sa ma incadrez intr'una dintre categorii, m'ash incadra in categoria unde n'am atins inca la nici un punct satietatea. Stiu eu care'i ceea :)
Iar satietatea se atinge prin expunere repetata la stimuli. Sensibilitatea scade o data cu frecventa si intensitatea expunerii.
Teoria asta ma sperie zau. Asta nu inseamna decat ca odata primit ceea ce'ti doresti, te vei satura, vei uita cat de mult ti'ai dorit acel ceva, vei ajunge sa'l dispretuiesti, sa nu'i apreciezi valoarea si existenta.
Inca o dovada a animalului ciudat care suntem : nu ne place si nu ne dorim decat ce nu putem avea. Si atunci fericirea nu e o stare durabila, banuiesc ca tine tot atat cat un orgasm ( ca sa fiu si triviala in acest post). Bine dar asta o stim de la nea Aristotel zicere.
Prin urmare, voi continua sa fac ce am facut si pana acum : imi voi dori doar ce nu pot avea. Acum insa fiind avertizata ar trebui sa nu ma mai doara neimplinirea, pentru ca de fapt asta imi doresc.
Un comentariu:
Si totusi... ajungem sa ne plictisim de ceea ce avem in absenta unei strategii fie ea si numai inchipuita, de a consuma acel ceva. Din secunda in care am primit acel ceva ne gandim deja ca-l vom pierde si prin excesul de zel in a-l tine de fapt il indepartam, sau pur si simplu il consumam prematur. Mda... merita clar aprofundat, ma gadila o teorie apropo de teoria ta... si nu-i o contrateorie... zau nu!... e o teorie complementara... clar e!
Trimiteți un comentariu