Bun. Se stie : orice femeie are un cult pentru pantofi, bijuterii, genti, curele, barbati. Adica acele lucruri care le pun mai bine in valoare si care atesta desavarsitul bun gust, dar si eligibilitatea femeii in categoria adevaratelor doamne.
Exista femei norocoase pentru care oferta este extinsa, in sensul in care punctul "bas de gamme" si "haut de gamme" sunt foarte departate unul de celalalt, plaja de selectie fiind foarte larga.
O sa exemplific asta luand drept exemplu pantofii. Pe langa criteriile estetice, de anduranta, comoditate si raritate mai exista unul total prozaic dar care e esential : marimea/masura/numarul.
O femeie care poarta 37,38 va avea multe optiuni, dar cu totul alta e situatia pentru cea care poarta... sa zicem 40.
Rasfatul face o astfel de femeie sa aleaga un model de pantof si abia ulterior sa se intereseze daca exista acesta si pentru marimea 40. In 99% din cazuri raspunsul este : "nu avem" cu variantele :
- nu se fabrica marimea 40 la acest model
- se face numai pe comanda si dureaza
- am avut foarte putine perechi si s-au dat repede, urmat de iata ce avem pe 40 :(
O astfel de experienta e frustranta e adevarat si iti modifica comportamentul.
Dovada certa este abordarea "ce aveti, marime 40?" Si atunci cenusaresele industriei de incaltaminte sunt etalate cuminti spre a fi admirate si poate probate si rar, extrem de rar, cumparate.
Se pare ca si barbatilor li se aplica in cazul meu, rationamentul precedent.
Cei ce-mi plac nu se mai fabrica si pe masura mea, iar cei disponibili (putini si tristi) nu-mi plac
Alegereile se fac functie de diverse criterii, dar mai ales functie de sistemul de referinta. Intotdeauna cumparam si vrem ceea ce e admirat si de restul lumii, poate chiar varianta premium, asa spre ciuda altora.
Cat de dureros este ca alegerea sa se faca nu functie de ceea ce-ti place, e frumos, bun, apreciat, ci doar de ce e disponibil. Ca si cand ar trebui sa alegi cea mai putin urata ratusca urata.
Well, doamnelor si domnilor, refuz sa ma uit la ratustele urate. Le ignor. Le-as dispretui chiar, daca nu mi-ar fi teama ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa fac o plecaciune mai mult sau mai putin modestului si trist cârd, cautandu-mi in grupul solidar pereche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu